SUA afirmă că Iranul instruiește soldații ruși pentru a utiliza dronele sale în Ucraina

Administrația Biden susține că Iranul a început să instruiască soldații ruși pentru a utiliza dronele sale avansate în Ucraina. Potrivit autorităților americane, acesta este un semn clar că armata rusă vrea să folosească arme avansate pentru a obține un avantaj în lupta împotriva Ucrainei.

Iranul a început instruirea soldaților ruși de câteva săptămâni. Menționăm că acest ajutor face parte dintr-un acord prin care Guvernul de la Teheran va trimite sute de drone avansate Rusiei.

În urma afirmațiilor făcute de SUA, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus că Guvernul de la Moscova nu are „niciun comentariu pe această temă”, potrivit The Wall Streat Journal.

Amintim că, luna trecută, o delegație rusă a vizitat un aerodrom din centrul Iranului de cel puțin două ori pentru a examina dronele capabile să transporte arme, potrivit consilierului pentru securitate națională din SUA, Jake Sullivan.

În luna iunie, Iranul a prezentat Rusiei dronele sale Shahed-191 și Shahed-129, cunoscute și sub numele de UAV sau vehicule aeriene fără pilot, pe aerodromul Kashan (situat la sud de Teheran), au precizat oficialii americani.

Atât Shahed-191, cât și Shahed-129 sunt capabile să transporte rachete de precizie. Jake Sullivan a declarat atunci că Statele Unite ale Americii consideră că Iranul intenționează să vândă Rusiei sute de drone pe care armata rusă le poate folosi în războiul din Ucraina.

Momentan, soldații ucraineni se luptă în continuare cu invadatorii ruși, iar Europa este din ce în ce mai îngrijorată deoarece armata rusă a ocupat centrala nucleară Zaporojie. Grupul Celor 7 a tras deja un semnal de alarmă.

Războiul din Ucraina continuă! Armata Rusiei a pus stăpânire pe centrala nucleară Zaporojie

G7 a acuzat Rusia că „pune în pericol” regiunea ucraineană din jurul centralei nucleare Zaporojie și totodată, a cerut restituirea centralei Ucrainei.

„Solicităm ca Rusia să predea imediat proprietarului său suveran legitim, Ucraina, controlul total al centralei nucleare de la Zaporojie. Controlul continuu al Rusiei este acela care pune în pericol regiunea”, scrie G7 într-un comunicat de presă, citat de AFP.

G7 a adăugat că personalul ucrainean care exploatează centrala nucleară trebuie să își exercite atribuțiile fără a suferi amenințări sau presiuni.

„Personalul ucrainean care exploatează centrala nucleară de la Zaporojie trebuie să-şi poată exercita atribuţiile fără a suferi ameninţări sau presiuni”, a menţionat G7.

Restul articolului poate fi citit aici.