Apar noi piste de bicicletă în București. Au început deja lucrările

Apar noi piste de bicicletă în București. Au început deja lucrările
Publicat de Valentin Vioreanu la 5 noiembrie 2019, 14:20

Primăria Capitalei a anunțat că a început lucrările la pista de biciclete de pe Calea Victoriei, pe segmentul delimitat de bd. Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei.

 

PMB a demarat lucrările de execuţie a proiectului „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti”, pe segmentul Calea Victoriei (delimitat de bd. Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei).

Acest segment, conform sursei citate, face parte din traseul 3 al proiectului: Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – Splaiul Independenţei – Pod Grozăveşti – bd. Mihail Kogălniceanu – bd. Regina Elisabeta.

Pentru realizarea pistei pentru biciclete se vor institui restricţii pe banda 3 a sensului de mers dinspre bd. Regina Elisabeta, cu asigurarea a două benzi de circulaţie pe acest sens, respectiv cu asigurarea unei benzi de circulaţie pe sensul dinspre Splaiul Independenţei, până la intersecţia cu str. Mihai Vodă.

Lucrările executate în această perioadă presupun frezarea stratului carosabil, montarea de borduri din granit, aducerea la cotă a căminelor şi gurilor de scurgere existente pe viitorul traseu, lucrări de canalizaţie pentru montarea semafoarelor pietonale şi de biciclişti, asfaltare, realizarea de marcaje longitudinale şi transversale, precum şi semnalizare temporară, precizează PMB.

Conform comunicatului, durata realizării acestui segment este de 31 de zile, începând de luni (4 noiembrie), iar costul lucrărilor de proiectare şi execuţie este în valoare de 1.249.380 de lei, inclusiv TVA.

În ceea ce priveşte celelalte două tronsoane aferente traseului 3, urmează obţinerea autorizaţiei de construire, condiţionată de închiderea celorlalte lucrări aflate în desfăşurare şi de obţinerea avizului de la Brigada Rutieră, precizează PMB.

Având în vedere avizul Brigăzii Rutiere, lucrările la cele patru trasee vor fi executate etapizat, pe fiecare tronson în parte, în funcţie de finalizarea altor proiecte aflate momentan în desfăşurare, respectiv reabilitarea colectoarelor principale de canalizare, reabilitarea malurilor râului Dâmboviţa şi realizarea parcajului subteran în zona Decebal, informează Municipalitatea.

PMB menţionează că o să continue procedurile privind realizarea tuturor traseelor din proiect, etapa de proiectare tehnică fiind încheiată pentru toate cele trei trasee.

În ceea ce priveşte traseul 1, tronsonul 1 (Piaţa Victoriei – bd. Aviatorilor – bd. Beijing – str. Nicolae Caranfil – Şos. Pipera), lucrările de infrastructură au fost deja finalizate, iar lucrările de semnalizare se vor demara după semnarea contractului cu ofertantul câştigător al licitaţiei. Procedura de achiziţie pentru lucrările de semnalizare a fost contestată la Tribunalul Bucureşti, care a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată, se arată în comunicatul citat.

Pentru traseul 1, tronsonul 2 (bd. Constantin Prezan – Şos. Kiseleff – Piaţa Presei Libere), s-a realizat proiectul tehnic şi urmează să fie demarată procedura de atribuire pentru execuţia lucrărilor.

La traseul 2 (Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare – Şos. Mihai Bravu) se caută noi soluţii pentru reconfigurare.

În ceea ce priveşte traseul 4 (bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – bd. Unirii – bd. Decebal – bd. Basarabia – Stadionul Naţional) urmează obţinerea autorizaţiei de construire şi emiterea ordinului de începere pentru lucrările de execuţie, menţionează PMB.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.