Apar noi dezvăluiri din viața lui Dragnea după gratii: Știe să facă multe lucruri

Apar noi dezvăluiri din viața lui Dragnea după gratii: Știe să facă multe lucruri
Publicat de Claudiu Popa la 14 iunie 2019, 20:20

Incredibil ce face Liviu Dragnea după gratii. Dezvăluiri de ultim moment din partea unui apropiat al lui Liviu Dragnea care păstrează permanent legătura cu el. Se pare că liderul PSD nu are o viață atât de ușoară după gratii.

Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, însă tras pe bară de Viorica Dăncilă, a spus la Antena 3 că Dragnea este un „deținut politic” și că nu are o viață ușoară în închisoare.

„Sunt atacuri murdare vizavi de un om care stă după gratii. Pentru mine rămâne mai departe un prieten și un tovarăș de drum, un om care a condus partidul foarte bine. Vizitele care se fac se fac conform procedurilor legale. Nu are voie să primească nimic în perioada aceasta, inclusiv scrisorile sunt deschise, conform legii. Nu are o viață ușoară, dar e un om puternic. Am vorbit o dată cu el la telefon, am spus că o singură dată fac public ce am vorbit, data viitoare nu mai spun. Oricum, apelurile sunt monitorizate, are dreptul la o convorbire pe zi. Probabil, când o să primească alt regim după carantină, poate că va avea voie să dea două telefoane pe zi, nu știu exact. Pentru mine, el rămâne un deținut politic. Pentru mine și pentru foarte mulți dintre colegii din partid. Nu înțeleg exact cum s-a ajuns aici”, a povestit Ștefănescu.

Codrin Ștefănescu a mai spus că fostul lider PSD e un om muncitor și că dacă i se va da șansa de a munci după gratii, cu siguranță o va face.

„Liviu Dragnea nu se ferește de muncă, dacă va avea această posibilitate, va munci. Știe să facă multe lucruri. Nu e pretențios nici la mâncare. E mai mult o problemă de psihic pentru că e îngrozitor”.

Ce se întâmplă în familia lui Dragnea

Codrin Ștefănescu a mai spus că a luat legătura cu familia lui Liviu Dragnea, dar că nu poate să dea detalii. „Familia are nevoie de un sprijin moral din partea apropiaților și e un lucru firesc. Când va avea dreptul la pachet, îi voi trimite câteva cărți pe care am înțeles că dorește să le citească”.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Sentința a fost dată de Instanța Supremă, care a confirmat verdictul inițial, după mai multe amânări.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.