Funcţionarii pot acţiona discreţionar inclusiv prin întocmirea de dosare penale în scop de intimidare sau de eliminare a companiilor de pe piaţa internă, adaugă reprezentanţii AOAR. Aceştia susţin ferm continuarea acţiunilor care vizează responsabilizarea şi profesionalizarea activităţii funcţionarilor publici şi a instituţiilor statului. 

"Exercitarea unui control arbitrar, lipsa de informare corectă, egală şi la timp, lipsa de răspundere şi protecţia excesivă acţionează ca factori de distorsionare a pieţei concurenţiale şi pot conduce la cheltuirea frauduloasă a fondurilor publice. 
AOAR susţine necesitatea unei justiţii profesioniste şi integre, care să judece faptele, actele şi probele cu maximă celeritate, în special în cazul proceselor cu caracter economic, situaţii în care deciziile justiţiei au consecinţe majore pentru funcţionarea societăţilor comerciale autohtone", se arată în comunicat. AOAR cere clarificarea modului în care cele circa 20% din companiile care au câştigat în instanţele de judecată procesele intentate urmare a unor controale finalizate cu acte/ sancţiuni financiare sau chiar dosare penale vor mai avea posibilitatea de a acţiona împotriva funcţionarilor publici care au desfăşurat o acţiune voit nelegală, în defavoarea evidentă a antreprenorilor. 

Rapoarte internaţionale, cum este cel publicat anual de Banca Mondială, relevă dominanţa activităţii birocratice, arbitrare, care diminuează semnificativ atractivitatea investiţiilor autohtone sau străine în România, amintesc reprezentanţii mediului de afaceri. "Amendarea prevederilor specifice din Codul Penal cu privire la abuzul în serviciu, prin protejarea excesivă a funcţionarilor care refuză sau întârzie nejustificat numeroasele avize/ permise/ autorizaţii necesare realizării unor investiţii, "aranjarea" unor achiziţii publice s.a. creează premisele neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a responsabilităţilor legale", susţine asociaţia.

AOAR îşi exprimă preocuparea legată de implicaţiile neevaluate ale relaţiilor dintre mediul de afaceri şi instituţiile statului, susţinând necesitatea unei definiţii juridice clare şi normative pentru abuzul în serviciu, eliminând posibilitatea folosirii abuzive a acestei forme de sancţionare, aşa cum a rezultat din numărul important de achitări pronunţate de judecători, dar menţinând responsabilizarea funcţionarului public. Un mediu economic normal trebuie să se poată baza pe legi clare şi stabile, pe funcţionari publici responsabili şi competenţi şi pe un sistem de justiţie profesionist, neinfluenţabil şi hotărât, mai spune AOAR. Agerpres

Te-ar putea interesa și: