Anunțul momentului despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Sursă: Dreamstime
Detalii de ultimă oră despre Traian Băsescu. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca fostul președinte să facă un asemenea gest. Acesta a decis să meargă direct în instanță pentru a obține ce își dorește.
Informația momentului despre Traian Băsescu. Fostul președinte nu are în plan să lase lucrurile așa cum sunt, drept urmare, a dat în judecată Serviciul de Pază și Protecție (SPP).
Potrivit plângerii formulate de fostul președinte, Traian Băsescu le cere magistraților să suspende executarea deciziei nr. 1029/28.03.2022, prin care conducerea instituției i-a retras dispozitivul de pază.
Menționăm faptul că paza SPP i-a fost retrasă fostului președinte la scurt timp după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia acesta ar fi colaborat cu Securitatea comunistă.
Traian Băsescu vrea să beneficieze din nou de paza SPP
Mișcarea făcută în instanță de către Băsescu confirmă faptul că acesta vrea să beneficieze din nou de paza SPP. Solicitarea fostului președinte a fost făcută la data de 28 aprilie, la Curtea de Apel București, iar conform documentului, acesta cere „suspendarea executării actului administrativ nr. 1029/28.03.2022”.
Trebuie menționat faptul că, până la momentul actual, datele publicate pe portalul instantelor de judecată arată că nu a fost stabilită o dată fixă a procesului.
Amintim faptul că problemele pentru Traian Băsescu au început în luna martie. Pe 23 martie 2022, Înalta Curte a decis, definitiv, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.
Ulterior, conform legii, fostul președinte a pierdut mai multe avantaje. Printre ele se numără drepturile de care ar trebui să beneficieze în calitate de fost șef de stat, printre acestea numărându-se și protecția SPP.
Ce avantaje a pierdut fostul președinte?
„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, a fost decizia Înaltei Curți.
La scurt timp după decizia Curții, Traian Băsescu a anunțat într-o postare pe contul personal de socializare că nu va lăsa lucrurile așa. Fostul președinte preciza atunci că va merge la CEDO pentru a-și căuta dreptate și va face toate demersurile legale în acest sens.
„Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a fost prima reacție a lui Traian Băsescu, după decizia Curții.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



