„Dacă vă uitaţi la extinderea capacităţilor de producţie la nivelul întregii industrii în ultimele şase luni, suficiente doze ar trebui să fie disponibile la mijlocul anului următor astfel încât toţi locuitorii planetei să poată fi vaccinaţi. De asemenea, doze suplimentare vor fi posibile dacă va fi nevoie”, a declarat Stephane Bancel ziarului elvețian Neue Zuercher Zeitung.

Directorul general al Moderna are o veste și pentru cei nevaccinați. ”Cei care nu se vaccinează se vor imuniza în mod natural, deoarece varianta Delta este foarte contagioasă ”, a spus Bancel. „În acest fel vom ajunge într-o situație similară cu cea a gripei. Puteți fie să vă vaccinați și să aveți o iarnă bună, fie să nu o faceți și riscați să vă îmbolnăviți și chiar să ajungeți chiar la spital”, a declarat Stephane Bancel.

Vaccinurile pentru sugari ar putea fi aprobate în curând

Întrebat când putem vorbi de o revenire la normalitate, el a răspuns: „Începând de astăzi, presupun că într-un an”.

Șeful Moderna a mai spus că se așteaptă ca vaccinurile să fie aprobate în curând chiar și pentru sugari. De asemenea, el se așteaptă ca mai multe țări să aprobe dozele rapel, spunând că vor fi „fără îndoială, necesare”.

Testăm variante de vaccin optimizate pentru tulpina Delta

„În prezent testăm variante de vaccin optimizate pentru tulpina Delta. Acestea vor forma baza pentru dozele suplimentare din 2022. Testăm și o variantă Delta plus Beta, următoarea mutaţie care potrivit cercetărilor este posibilă”, a spus Bancel.

Moderna poate utiliza actualele linii de producţie pentru noile variante ale vaccinului la fel ca şi pentru vaccinul iniţial iar preţul vaccinării va rămâne acelaşi, a declarat şeful grupului farmaceutic american.

Israelul a fost prima țară care a administrat a treia doză pentru toți cetățenii cu vârsta de peste 12 ani. Țara nu a folosit vaccinul Moderna, ci rivalul de la Pfizer.

Cercetările arată însă că vaccinul Moderna oferă o protecție mai îndelungată împotriva formei severe a bolii decât cel de la Pfizer.