Anunț pentru românii care nu au montat repartitoarele de căldură. Decizia luată de Guvern
SURSA FOTO: Dreamstime-caldura
Montarea repartitoarelor în apartamentele din blocuri a fost din nou amânată. Guvernul a decis prelungirea termenului obligatoriu cu încă 12 luni, ceea ce înseamnă că sancțiunile pentru locatarii care nu s-au conformat legislației nu se vor aplica până la finalul anului 2026.
Termenul pentru montarea repartitoarelor de căldură este amânat
Montarea repartitoarelor nu va fi sancționată în perioada următoare, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern. Autoritățile au explicat că această decizie a fost luată pentru a nu-i taxa pe locatari pe nedrept și pentru a oferi primăriilor și furnizorilor de energie termică timpul necesar să se adapteze noilor reguli.
O măsură similară fusese adoptată la sfârșitul anului 2024, amânarea fiind valabilă până la termenul care expiră acum. În legislația în vigoare, amenda pentru lipsa repartitoarelor variază între 5.000 și 10.000 de lei.
Guvernul subliniază că această amânare are un caracter temporar și nu înseamnă eliminarea obligațiilor legale. Este vorba doar despre suspendarea aplicării amenzilor până la momentul în care condițiile de implementare vor fi adecvate.
Protecția consumatorilor cu venituri reduse, printre motivele amânării
Montarea repartitoarelor este legată și de programele de sprijin pentru familiile și persoanele vulnerabile. Ministerul Energiei intenționează ca, în 2026, aceste categorii să beneficieze de subvenții de maximum 750 de lei pentru fiecare loc de consum, pentru instalarea repartitoarelor.
Aplicarea amenzilor înainte de lansarea programului ar fi considerată discriminatorie „în raport de consumatorii care nu se încadrează în categoriile de persoane vulnerabile”, conform sursei citate. Suspendarea sancțiunilor oferă astfel un cadru echitabil pentru toți locatarii și evită situațiile în care unii ar fi penalizați fără posibilitate de conformare.
Obligațiile legale privind montarea repartitoarelor
Repartitoarele trebuie instalate în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul centralizat de încălzire sau care dispun de surse proprii de producere a energiei termice, cu distribuție orizontală, până la 31 decembrie 2024. Aceste sisteme permit individualizarea consumului de energie pentru încălzire, răcire și apă caldă menajeră la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.
În condominiile cu distribuție verticală a agentului termic, unde montarea contoarelor individuale nu este fezabilă tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor, legea impune instalarea repartitoarelor pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu non-rezidențial. Acestea permit determinarea consumului individual și aplicarea corectă a cheltuielilor de încălzire.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





