Anunț imens pentru cei cu pensii de până în 3.000 de lei! E cea mai bună veste de până acum

Anunț imens pentru cei cu pensii de până în 3.000 de lei! E cea mai bună veste de până acum

SURSA FOTO: Pixabay

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 16 decembrie 2022, 06:00

Tensiuni în coaliția de guvernare! De această dată, liderii din PSD și PNL nu se pot pune de acord pe un subiect ce vizează pensiile. Este vorba despre neimpozitarea pensiilor mai mici de 3000 de lei.

Sunt tensiuni mari în coaliția de guvernare. Liderii PSD și PNL nu se pot pune de acord în ceea ce privește neimpozitarea pensiilor mai mici de 3000 de lei. Mai exact, proiectul este inițiat de PNL, dar nu este susținut de PSD.

Tensiuni în coaliția de guvernare

Deși nu s-au pus de acord, proiectul privind neimpozitarea pensiilor până la 3000 de lei a trecut tacit de Senat, fiindcă 14 decembrie era termenul de adoptare tacită. Mai exact, proiectul trecuse de Comisia pentru Buget Finanțe şi Bănci a Senatului şi se blocase la Comisia de Muncă.

Miercuri, pe 14 decembrie, proiectul întrunea termenul de 45 de zile pentru adoptare tacită. Așadar, Camera Deputaților va fi for decizional.

Cu toate acestea, decizia privind proiectul ce vizează neimpozitarea pensiilor mai mici de 3000 de lei se va lua abia în 2023, în noua sesiune Parlamentară.

Precizăm că social-democrații nu vor sa susțină o astfel de măsură după ce coaliția de guvernare a decis să majoreze pensiile cu 12,5%. Potrivit unor surse politice, nici liberalii nu ar mai fi de acord cu o astfel de variantă, chiar dacă proiectul este susținut şi inițiat de PNL.

PNL-ul vrea neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei

Luna trecută, liderul interimar al Senatului a explicat că majorările diferenţiate de pensii nu sunt constituţionale. Alina Gorghiu a explicat şi ce soluţie are PNL pentru a rezolva această problemă: neimpozitarea pensiilor aflate sub o anumită valoare.

„Când mai auziţi despre majorări diferenţiate, să ştiţi de la mine, nu vrea acea persoană să crească în realitate pensiile, pentru că orice majorare diferenţiată este neconstituţională. Este discriminatorie şi neconstituţională. (…)

Trebuie să fim atenţi şi să majorăm pensiile mici şi foarte mici (…)

Au spus şefii noştri din conducerea partidului, a spus-o preşedintele Iohannis, o spun şi eu astăzi în faţa dumneavoastră, dar pentru acest lucru PNL are în Parlament un proiect pe care va trebui să îl voteze toţi colegii noştri din Parlament, şi anume soluţia PNL este neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei”, a mai declarat atunci.  Alina Gorghiu

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.