Oamenii vor avea dreptul să aleagă să treacă toate contribuțiile la pilonul I de pensie, a spus Vâlcov vineri seara, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Victoria.

Dacă până acum eram obligați să cotizăm la pilonul II de pensie, măsura impusă încă de acum 12 ani chiar de Tăriceanu, în prezent românii pot opta pentru o cotizație integrală la Pilonul I.

Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Vâlcov a spus că la stat randamentul este mai mare și oamenii vor avea pensii mai mari deoarece punctul de pensie urmează să crească. Mai mult de atât, consilierul premierului a ținut să precizeze că cei care au încredere în stat vor putea să-și treacă toți banii la stat.

Declarația lui Vâlcov este cel puțin bizară, ținând cont că românii nu au de obicei încredere în stat. Mai mult de atât, în sistemul public de pensii există discrepanțe mari între pensiile primite și pensiile meritate în funcție de contribuția fiecăruia la bugetul de pensii.

Astfel, in cauza pensiilor speciale, aceasta nu este corelată cu nivelul de cotizație. Spre exemplu, un fost șef de penitenciare ajunge să aibă o pensie de 12.000 de euro pe lună, chiar dacă a cotizat o sumă aferentă unei pensii de 3.600 de lei.

Alte modificări privind pensiile se referă la Pilonul II de pensii – contribuția a rămas de 3,75%; s-a redus comisionul de administrare s-a redus de la 2,5 la 1%; fondurile vor percepe comision diferit pe randament, în funcție de nivelul față de rata inflației; capital social diferențiat – dacă administrează fonduri de până la 100 milioane euro, capitalul social trebuie să fie 5% din fonduri, până la 500 milioane euro – 7%, peste 500 milioane euro – 10%.