În prima zi a săptămânii, temperaturile maxime vor fi apropiate celor înregistrate pe parcursul weekend-ului, ridicate în partea de Sud a teritoriului.
"Pentru săptămâna viitoare, dacă ne referim la ziua de luni, va rămâne destul de caldă cu temperaturi de până la 14 grade Celsius în partea de Sud a ţării, dar se înmulţesc precipitaţiile, ziua în partea de vest, nord şi centru şi în restul teritoriului, la munte se înmulţesc ninsorile, în partea de sud şi sud-est, adică în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi chiar în jumătatea de sud a Moldovei sunt aşteptate ploi, iar în rest, în Banat, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei sunt prognozate ploi. De luni noapte, ploile se vor transfroma în lapoviţă şi ninsoare.
Pe arii destul de extinse, vor fi precipitaţii şi pe parcursul zilei de marţi, în vest, nord, centru şi la munte vor fi mai ales ninsori, dar slabe cantitativ în timp ce în sud şi sud-est vor fi ploi pe parcursul zilei, iar noaptea pot apărea lapoviţe şi ninsori. Marţi sunt aşteptate maxime între 0 şi 8 grade şi minime, miercuri dimineaţă între -9 şi 0 grade, positive în Lunca Dunării şi Dobrogea, mai scăzute în estul Transilvaniei", a declarat, Meda Andrei, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.
În Capitală, prima zi a săptămânii va aduce temperaturi maxime care vor depăşi pragul de 10 grade Celsius.
Marţi şi miercuri, sunt aşteptate precipitaţii sub formă de ploaie care vor lua forma unor ninsori slabe cantitativ spre mijlocul săptămânii.
"Mâine (luni -n.r.) în Capitală vreme frumoasă pe parcursul zilei, cu 12-13 grade Celsius după-amiază, după aceea noaptea de luni spre marţi, marţi cerul va fi acoperit de nori, va scădea temperatura, la prânz sunt aşteptate temperaturi de 5-6 grade iar miercuri dimineaţă 0, -1 grad Celsius. Marţi vor fi precipitaţii sub formă de ploaie în Bucureşti, iar marţi spre miercuri trecător nu este exclus să înregistrăm lapoviţă şi ninsoare", a precizat meteorologul de serviciu.
Spre finalul săptămânii, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă o îmbunătăţire uşoară a vremii, precipitaţiile se vor mai restrânge şi temperaturile vor avea valori maxime în general între 0 şi 6 grade, temperaturi normale pentru data din calendar, şi minime în general între -12 şi -2 grade , cu valori de -10,-12 grade în centrul ţării şi în depresiuni.
În Bucureşti, vor fi temperaturi minime de -5 şi maxime de 5 grade Celsius pe parcursul zilei.
-
-
-
Iohannis, mutare surprinzătoare! O lege importantă, care ...
-
Dezastru pentru Kovesi! Probele care o termină: "Se duce sigur ...
-
Un înalt oficial anunță: Aceste firme din România scapă de ...
-
Legile lui Toader agită spiritele. Un apropiat al Monicăi ...
-
-
Război în toată regula! Rusia trece la amenințări. Europa ...
-
Reacție surprinzătoare a singurului român care îl mai poate ...
-
-
Ultima oră! Accident aviatic grav în România! Aparat de zbor ...
-
-
-
-
-
-
Cresc pensiile! Toți românii care au lucrat între acești ...
-
Bătălia pentru un proiect controversat! Liderul unei țări ...
-
Ministrul Muncii, anunț important despre pensii în 2019! ...
-
Dragnea pierde controlul CCR! Decizia Curții Constituționale ...
-
DNA a intrat pe fir. Lideri PSD, jurnaliști și sociologi, în ...
-
Informația momentului! Dezvăluiri șocante despre Kovesi! ...
-
-
Aceste companii și-au anunțat închiderea. Sute de angajați ...
-
-
Ultima oră! Tudorel Toader, decizie drastică după OUG: Voi ...
-
-
Pensiile pe aprilie, în pericol! Banii intră mai puțini și ...
-
Curs BNR. Curs valutar 21 februarie 2019. Cât a ajuns 1 EURO ...
-
-
O vedetă celebră de la Pro Tv riscă închisoarea! Acum este ...
-
-
-
-
-
-
BNR a publicat datele! Este un nou record! Ce se întâmplă cu ...
-
-
Cristi Borcea a ajuns la spital. Cel puțin 6 probleme diferite ...
-
Scandal deschis! Acuzații grave la adresa Guvernului după ...
-
-
Schimbare neașteptată la Antena 1! Decizie de ultimă oră a ...
-
-
-
Ministrul face un anunț neașteptat! Statul vrea să concureze ...
-
Vladimir Putin a răbufnit! Rusia se pregătește de un nou ...
-
-
Noi vedete au bătut palma cu Antena1! Nu v-ați fi așteptat ...
-
Ordonanța de Urgență a fost publicată în Monitorul Oficial ...
-