Realitatea antreprenorilor, diferită de cea din calculele Ministerului Finanțelor

În debutul mesajului său, Cristina Chiriac afirmă că adevărata stare a economiei nu se regăsește în comunicatele oficiale ale Ministerului de Finanțe sau în analizele tehnice, ci în viața de zi cu zi a celor care susțin economia reală.

„Adevărul din teren nu se simte în comunicatele de presă și nici în calculele Ministerului de Finanțe. Se simte în respirația grea a antreprenorilor care, zi după zi, țin economia României în viață cu eforturi pe care nimeni nu le vede”, scrie Chiriac.

Ea subliniază că antreprenorii sunt cei care, deși nu au siguranța unui salariu lunar, contribuie constant la bugetul statului prin taxe și impozite. Mulți dintre ei, spune președinta CONAF, aleg să rămână în România și să construiască de la zero, în ciuda dificultăților tot mai mari din mediul economic.

În paralel, Chiriac observă contrastul dintre discursul autorităților și realitatea economică din teren. În timp ce „Coaliția de la guvernare discută scenarii despre înghețarea salariilor, majorări etapizate sau prorogări de directive europene”, mediul privat resimte fiecare decizie sub formă de costuri suplimentare și presiune financiară.

„În timp ce Coaliția de la guvernare discută diverse scenarii privind înghețarea salariilor, majorările etapizate sau amânarea aplicării unor directive europene, economia reală trăiește o cu totul altă realitate.

Din birourile instituțiilor publice se vorbește despre „alinierea” salariului minim și despre echitate socială, însă, în teren, fiecare leu adăugat la salariu se transformă într-o povară fiscală pentru firme, într-o investiție amânată și într-un risc suplimentar pe care mediul privat trebuie să și-l asume.

Antreprenorii nu se feresc de responsabilitate, ci de nedreptate. Fug de birocrația care îi sufocă, de taxele care cresc fără o justificare clară și de un stat care, de la un an la altul, cere tot mai mult, oferind însă tot mai puțin în schimb”, spune ea.

Cristina Chiriac, CONAF
SURSA FOTO: Facebook, Cristina Chiriac, CONAF

Salariul minim crește mai repede decât productivitatea

Unul dintre punctele centrale ale mesajului transmis de Cristina Chiriac este legat de ritmul de creștere al salariului minim, pe care îl consideră disproporționat față de evoluția productivității economice.

„Ritmul cu care crește salariul minim în România este mai rapid decât creșterea reală a productivității. Această distorsiune nu se simte în statistici, dar se vede în viața de zi cu zi a companiilor mici, care funcționează la limită”, afirmă antreprenoarea.

Pentru a ilustra concret situația, Chiriac a menționat date prezentate la un eveniment din industria ospitalității, unde s-a arătat că „aproape 38% dintre restaurantele mici sunt în pragul insolvenței”.

Această cifră, spune ea, nu reflectă doar o problemă sectorială, ci „o radiografie fidelă a economiei românești”, în care numeroase afaceri locale se confruntă cu scăderea randamentelor și creșterea costurilor.

Ea explică faptul că o analiză sumară a sectoarelor esențiale arată o tendință îngrijorătoare: piața se contractă, consumul încetinește, iar capitalul privat începe să se retragă treptat.

Diferențele dintre mediul economic românesc și cel din statele europene

Cristina Chiriac face și o comparație între situația României și cea din alte economii europene, precum Germania, Polonia sau Cehia. Potrivit acesteia, diferențele nu sunt doar de ordin economic, ci și de mentalitate administrativă.

„Ne place să ne comparăm cu Germania, Polonia sau Cehia. Dar acolo statul e partener, nu adversar. Acolo stabilitatea fiscală e regulă, nu excepție. Acolo dialogul cu mediul de afaceri e autentic, nu formal”, notează președinta CONAF.

Această lipsă de colaborare reală între autorități și mediul privat este, în opinia ei, una dintre cauzele principale ale blocajelor economice actuale. În România, mediul antreprenorial este adesea pus în fața unor decizii guvernamentale imprevizibile, care complică planurile de investiții și descurajează dezvoltarea afacerilor.

Cristina Chiriac ne spune cine plătește prețul instabilității economice

Pentru a susține ideea că măsurile administrative au întotdeauna un cost, Cristina Chiriac a citat o afirmație celebră a economistului Milton Friedman:

„Nu există prânz gratuit. Cineva, undeva, plătește întotdeauna prețul. Astăzi, în România, prețul îl plătesc antreprenorii. Cei care susțin locuri de muncă, taxe, inovație și speranță. Cei care, în ciuda tuturor, aleg să nu renunțe”, a completat ea.

Mesajul ei este o pledoarie pentru o economie construită pe principii sustenabile, nu pe măsuri administrative temporare.

„Dacă vrem o economie sănătoasă, trebuie să recunoaștem adevărul: nu putem construi prosperitate doar din creșteri administrative. Avem nevoie de investiții, de predictibilitate și de încredere. De reguli clare și de o viziune comună între stat și mediul privat”, a adăugat Chiriac.

Chiriac face apel la dialog și responsabilitate comună

În încheierea postării, președinta CONAF subliniază că organizația pe care o conduce își propune să spună lucrurilor pe nume, chiar și atunci când adevărul este incomod.

„Asta facem la #CONAF: spunem adevărul, chiar și atunci când doare. Pentru că doar din sinceritate se construiește solid, iar din curajul de a recunoaște greșelile se naște schimbarea”, afirmă Cristina Chiriac.

Ea ridică totodată o întrebare esențială privind modul în care autoritățile iau decizii pentru economie:

„Dar cât timp mai poate Coaliția de la guvernare să ia decizii pentru economie fără să înțeleagă economia reală? Și cât timp mai putem cere antreprenorilor să creadă în viitorul acestei țări, dacă statul însuși pare că a încetat să creadă în ei?”

Mesajul transmis de Cristina Chiriac este, așadar, o reflecție lucidă asupra distanței tot mai mari dintre politicile publice și realitățile mediului de afaceri, un apel la dialog și la politici economice bazate pe fapte, nu pe promisiuni.