Acţiunea vine ca urmare refuzului RCS&RDS de a satisface solicitările televiziunii transmise într-o notificare lună trecută.
Antena Group a cerut RCS&RDS “să înceteze practica ilegală de exploatare a dreptului și obligației de retransmitere a canalului de televiziune Antena 1 cu încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi să creeze un pachet distinct de servicii de programe necondiționat tehnic sau financiar, care să includă Antena 1 şi celelalte televiziuni must-carry”, se arată în comunicatul Intact.
Ambele companii se acuză reciproc de practici ilegale în legatură cu interpretarea şi aplicarea prevederilor articolului 82 din Legea audiovizualului, în care este reglementat principiul "must carry".
Antena Group solicită suma de 60 de milioane de euro ca prejudiciu pentru “perceperea ilegală de la publicul abonat a tarifelor pentru retransmiterea canalelor must carry”.

La începutul acestei luni, RCS&RDS a trimis televiziunii o notificare prin care cere daune materiale şi morale de 100 de milioane de euro pentru denigrarea imaginii în media.