Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

ANRM: Marea Neagră românească are rezerve de 200 mld. metri cubi de gaze

Autor: | | 1 Comentarii | 872 Vizualizari

Rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani, a declarat, marţi, Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM).

"Când vor funcţiona la maximum, vor fi 9-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an care vor veni din Marea Neagră, timp de 20 de ani, care vor aduce statului român redevenţe de 2,8 miliarde de euro în 20 de ani. Există circa 200 de miliarde de metri cubi rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică perimetrele deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas", a spus oficialul ANRM, prezent la conferinţa ZF Power Summit. 

Astfel că, în 2025, România va produce în total aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră. În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul naţional este tot în jurul acestei valori, a confirmat Gal. 

El a arătat că ExxonMobil şi OMV Petrom au investit până acum în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil - peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas - 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia şi Pelican. 

Anterior, în aceeaşi conferinţă, oficialul ANRM a prezentat stadiul celor trei proiecte majore din Marea Neagră. 

"Exxon ar trebui ca în noiembrie 2018 să-şi exprime intenţia de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au făcut şi fac în continuare foarte multe operaţiuni iniţiale de a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile şi instalaţiile pe care vor să le construiască şi au încercat să găsească în România parteneri pentru acest lucru. A fost destul de greu şi cu rezultate foarte slabe, să spun aşa, pentru că nu mai există industrie-suport în România care să poată oferi servicii la nivelul celui solicitat de Exxon", a spus Gal. 

Reprezentantul ANRM a arătat că studiul pentru evaluarea resurselor şi rezervelor din blocul Neptun este spre finalizare şi probabil că în acest an va fi prezentat spre aprobare Agenţiei pentru Resurse Minerale. 

"Ei sunt foarte motivaţi şi am avut mai multe întâlniri, inclusiv cu managerul de proiect care este acelaşi cu cel care se ocupă de Golful Mexic, deci Marea Neagră seamănă cu Golful Mexic ca adâncimi şi metodă de exploatare. Probabil că undeva în 2020-2021 ei vor începe să producă gaze din Marea Neagră, iar potenţialul lor este de 6 miliarde de metri cubi pe an", a adăugat directorul ANRM. 

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.