"La sfârşitul lunii februarie a acestui an, ANRE a fost sesizată cu privire la o stare de dezechilibru în funcţionarea sistemul de transport al gazelor naturale (SNT), pe fondul unor temperaturi scăzute şi a unui consum ridicat de gaze naturale. Ca urmare a acestui fapt, ANRE a finalizat 18 de acţiuni de control la un număr de 15 participanţi la piaţa de gaze naturale, acţiuni care au vizat, pe de o parte, îndeplinirea obligaţiilor legale de echilibrare fizică a SNT, iar, pe de altă parte, îndeplinirea obligaţiilor legale de asigurare a cantităţilor de gaze naturale necesare consumatorilor, în conformitate cu contractele de furnizare încheiate", spun oficialii ANRE. 

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru un număr de 23 de fapte, cuantumul însumat al acestora fiind de 1.050.000 lei. 

"Precizăm totodată faptul că amenzile aplicate de ANRE agenţilor economici constituie, în totalitate, venit la bugetul de stat", se mai arată în comunicat. 

În săptămâna 26 februarie – 4 martie 2018, temperaturile au coborât foarte mult faţă de perioada anterioară, iar România a importat până la o treime din consumul zilnic de gaze pentru a trece cu bine perioada geroasă, acestea fiind cele mai mari importuri zilnice de gaze din ultimii cinci ani. 

La acea dată, potrivit unor surse din sectorul energetic, ANRE a efectuat controale la mai multe companii şi a dat amenzi pentru dezechilibrele din sistem. Printre companiile sancţionate s-au numărat şi cei mai mari operatori din sector, respectiv OMV Petrom, Transgaz, Engie şi E.ON, iar reprezentanţii acestor companii au declarat că vor contesta amenzile, deoarece nu consideră că ar fi încălcat vreun regulament. 
 

Te-ar putea interesa și: