Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a realizat, în data de 30 septembrie 2022, sub coordonarea directorului general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, o serie de acțiuni de control în 6 parcuri administrate de ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București), instituție aparținând Primăriei Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu.

Parcurile verificate sunt: Tineretului, Carol I, Cișmigiu, Izvor, Circului și Herăstrău.

Paul Anghel a explicat că amenda pe care inspectorii ANPC s-au văzut nevoiți să o aplice Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinților adresat celor care au înlocuit acțiunea cu scuza.

Amenzile aplicate de ANPC, un strigăt al părinților adresat autorităților

„Singura diferență între a fi părinte și a fi funcționar public este că, în ultima dintre ipoteze, trebuie să fii părintele tuturor copiilor ce au nevoie de tine și de munca pe care o desfășori în folosul comunității.
A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acțiune de curaj.

Pare că, alături de pachețel, trebuie să îi iei celui mic și, doamne ferește, o trusă medicală.

Amenda pe care astăzi suntem nevoiți să o aplicăm Primăriei Generale reprezintă un strigăt al părinților adresat celor care au înlocuit acțiunea cu scuza.

Mi-ar fi plăcut să pot face mai mult, dar pare că nici cei mici, nici noi nu putem determina o schimbare.
Îmi cer eu scuze în numele celor care, spre deosebire de noi, se ascund în birouri.

Vor inventa din nou scuze inutile cu iz politic, uitând probabil că a fi copil nu înseamnă asta.”, a spus Paul Anghel, director general ANPC.

Ce nereguli au fost constatate în locurile verificate

În urma controlului, au fost constatate nereguli de către comisarii CPCMB, în toate locațiile verificate, motiv pentru care ALPAB a fost sancționat cu:

– Amendă convențională în valoare de 10.000 lei

– Propunere de închidere a locurilor de joacă aferente parcurilor mai sus mentionate, pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni.

În ce au constat abaterile

Abaterile constatate au fost:

  • Existența covorului anti-impact (tartan) depreciat, cu denivelări și bucăți lipă;
  • Existența unor tobogane cu pantă de alunecare și tubulatură metalică (interzise prin HG 435/2010).
  • Tubulatura aferentă toboganelor prezenta o distanță foarte mare între îmbinări;
  • Folosirea unor echipamentele tehnice care prezentau un grad de uzură ridicat, depreciate, rupte, cu bucăți lipsă, cu urme masive de rugină, cu șuruburi fără protecție.