Potrivit meteorologilor, începând de duminică, 8 iulie, ora 16:00, şi până marţi, 10 iulie, ora 21:00, în Oltenia, în vestul şi nordul Munteniei, sudul şi vestul Transilvaniei, precum şi în jumătatea de sud a Banatului şi în sud-vestul Moldovei vor fi intervale de timp în care va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apa de 40 – 50 de litri/mp şi pe arii restrânse 70 – 80 litri/mp.

Judeţele vizate de Codul portocaliu sunt: Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

Totodată, de duminică, de la ora 11:00, şi până marţi, la ora 21:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben pentru restul teritoriului ţării, inclusiv în Bucureşti.

‘În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 de litri/mp şi izolat 40 – 50 de litri/mp’, menţionează ANM.AGERPRES