Valul de aer polar vine de la ruși și va lovi România chiar de mâine. Acesta va afecta regiunile din vestul ţării noastre, iar începând de săptămâna viitoare se va extinde în aproape toată România.

Foarte afectate vor fi țările din Europa Centrală. Dimineaţa temperaturile ar putea ajunge chiar la pragul îngheţului. Diferenţele ar putea fi şi de 10 grade în minus faţă de media normală a acestei perioade a anului.

Potrivit meteorologilor români, “aerul rece rece vine din regiunea polară, ca un nucleu rece şi a cauzat instabilitatea care a fost şi până acum. De duminică va fi o răcire mai intensă decât am avut acum”, a confirmat meteorologul Robert Balasz pentru stirileprotv.

Specialiştii spun că temperaturile sunt sub cele normale pentru această perioadă. Deja mai multe zone din ţara noastră au suferit efectele unor fenomene extreme.

Te-ar putea interesa și: