ANM anunță că vine un ciclon din Mediterană

Un ciclon care vine din Mediterană ajunge în România, anunță ANM. Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru zilele următoare.

„Vom avea o schimbare semnificativă în ceea ce privește evoluția condițiilor meteorologice. Duminică dimineață am înregistrat la 128 de stații meteorologice, cele mai mari temperaturi minime zilnice, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră. 30 de stații au înregistrat recorduri lunare. Duminică la ora 15, înregistrăm 18 grade la București, Afumați și București Băneasa.

De luni, temperaturile vor mai scădea, comparativ cu ceea ce am înregistrat în această săptămână, mai ales în jumătatea nordică a țării, acolo unde maximele nu vor mai depăși 7,8 grade Celsius, în timp ce în sud este posibil să mai consemnăm valori de 16,17 grade Celsius.

Revin ploile pentru că vorbim de averse, în special în Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania, dar și Maramureș, Moldova și Dobrogea, practic se va simți în toată țara, iar la atitudini mai mari, peste 1700 de metri, precipitațiile vor fi mixte.

Vorbim de cantități de apă de 15, 20 litri pe metrul pătrat și intensificări ale vântului de 50, 60 km/h”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM la Antena 3 CNN.

Luni, în Capitală, temperaturile vor fi în scădere

Conform prognozei pentru ziua de luni, între orele 8:00 și 18:00, vremea se va menține semnificativ mai călduroasă. Asta, decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului. Deși temperaturile vor înregistra o ușoară scădere în comparație cu intervalul anterior,

Cerul va fi parțial înnorat. Începând de la amiază sunt prognozate ploi. Mai ales sub formă de averse, însoțite posibil de fulgere și tunete. Vântul va sufla în general moderat, cu rafale atingând viteze de 35-40 km/h. Temperatura maximă va ajunge în jurul valorii de 16 grade Celsius.

La noapte, va fi vânt puternic

Conform ANM, duminică, vântul a suflă cu viteze cuprinse între 55 și 65 km/h. În zonele montane la altitudini mari rafalele vor depăși 90-100 km/h.

Meteorologii prognozează intensificări temporare ale vântului în restul țării, cu viteze în general între 45 și 55 km/h.

Județele vizate sunt Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța, conform informațiilor furnizate de ANM.

În noaptea de duminică spre luni, se prognozează că vântul va continua să prezinte intensificări în special în sud-estul teritoriului.