Nou atac cu drone în Marea Neagră: două nave au fost lovite, una s-a scufundat. Premieră în zona exclusivă a Bulgariei, stat NATO

Nou atac cu drone în Marea Neagră: două nave au fost lovite, una s-a scufundat. Premieră în zona exclusivă a Bulgariei, stat NATO

SURSA FOTO: Dreamstime - Navă

Publicat de Bogdan Ungureanu la 6 octombrie 2026, 11:02

O operațiune masivă de salvare este în desfășurare în Marea Neagră, după ce două nave comerciale au fost atacate cu drone în zona economică exclusivă a Bulgariei. Una dintre ambarcațiuni s-a scufundat în drum spre portul românesc Sulina, iar echipajul este dat dispărut. Guvernul de la Sofia a convocat o ședință de urgență în urma acestui prim atac în zona economică exclusivă a statului membru NATO.

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă comercială s-a scufundat în zona economică exclusivă a Bulgariei

O căutare de amploare este în desfășurare pentru găsirea echipajului dispărut, după primul atac raportat asupra transportului maritim în zona economică exclusivă a statului membru NATO, transmite Euronews.com.

Operațiunea de salvare de proporții se desfășoară la est de Capul Sfântul Atanasie și orașul Byala, la 80 de mile de coasta bulgară.

Două nave comerciale au emis semnale de distress la ora 04:00 dimineața. În jurul orei 09:00, pe 6 octombrie, una dintre nave a dispărut de pe radarele Poliției de Frontieră, după cum a transmis corespondentul BNR la Varna, Daniela Stoynova.

Echipajul navei scufundate este dat dispărut, în timp ce marinarii de pe a doua navă au fost salvați, a confirmat Rumen Nikolov, directorul Centrului de Coordonare și Salvare Maritimă din Varna.

nave atacate
SURSA FOTO: captură Digi24

Echipajele au abandonat navele cuprinse de flăcări

Publicația bulgară de știri maritime Maritime.bg a identificat cele două nave implicate: Alfa Watan, care s-a scufundat, și Able. Ambele nave au un tonaj brut de 25.000 de tone, potrivit bnrnews.bg.

Cei 18 membri ai echipajului de pe Able au abandonat nava după izbucnirea unui incendiu și au fost preluați la bordul feribotului bulgăresc Dioscuria, unii dintre ei suferind răni.

Datele de pe site-ul de monitorizare vesselfinder.com arată că Alfa Watan naviga sub pavilion Togo și se îndrepta către portul românesc Sulina, în timp ce Able naviga sub pavilion Palau.

Originea dronelor care au lovit navele nu a fost încă stabilită.

Incidentul are loc la doar o zi după ce o altă navă de marfă deținută de o companie turcă, ce transporta cereale în Marea Neagră, a fost atacată de cel puțin o dronă și s-a scufundat în urma unui incendiu (vezi aici detalii).

Premierul Bulgariei a convocat o ședință de urgență a Guvernului

Premierul bulgar Rumen Radev va face o declarație de presă la ora locală 11:15, la începutul unei întâlniri de urgență cu reprezentanții instituțiilor de stat, convocată în urma atacurilor cu drone.

Guvernul bulgar a confirmat că ședința va analiza situația de securitate cauzată de atacurile care au lovit cele două nave comerciale din Marea Neagră.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.