Anii gri bat in roz

Din cauza acestui nou echilibru politic, si contrar asteptarilor reformistilor, – care spera ca noul buget (incepand cu 2006) al Uniunii Europene va reflecta o schimbare de filosofie, legand subventiile de zone care stimuleaza cresterea economica (precum cercetarea) – sunt mari sanse ca politica agricola comuna sa fie salvata in mare parte. Aceasta va pune bugetul Uniunii la grea incercare, iar costurile extinderii actuale si a celor viitoare vor trebui in mare masura transferate asupra noilor i

Din cauza acestui nou echilibru politic, si contrar asteptarilor reformistilor, – care spera ca noul buget (incepand cu 2006) al Uniunii Europene va reflecta o schimbare de filosofie, legand subventiile de zone care stimuleaza cresterea economica (precum cercetarea) – sunt mari sanse ca politica agricola comuna sa fie salvata in mare parte. Aceasta va pune bugetul Uniunii la grea incercare, iar costurile extinderii actuale si a celor viitoare vor trebui in mare masura transferate asupra noilor intrati. Intreaga discutie se poarta, de fapt, pentru sume relativ mici pentru UE, scenariile indicand o crestere de la 0,11% din bugetul UE, in 2013 la 0,23%, drept costuri ale extinderii.
Deocamdata, insa, Romania si Bulgaria, semnalate ca o coada restanta a extinderii actuale de catre binevoitori, si ca un posibil val unu dintr-o viitoare extindere balcanica de catre sceptici, se bucura de o situatie cu totul speciala. Aceasta situatie, daca ne luam dupa diplomatii grabiti si ziaristii nationalisti, nu e confortabila, mai ales daca nu ai statutul de economie de piata functionala. Dar aceasta judecata este superficiala. Acest articol sustine ca de fapt Romania si Bulgaria au facut cea mai buna afacere din tot lotul. De intelegerea acestui fapt depinde felul in care va fi tratata perioada pana in 2007, si o eventuala amanare in 2007.
Principala consecinta negativa a amanarilor este efectul asupra investitiilor straine directe. Cel putin un studiu prestigios a dovedit legatura dintre deciziile Uniunii Europene de a se extinde (incepand cu nominalizarea primelor trei tari la Essen, in 1994) si cresterea ratei de investitii straine in tarile mentionate, in conditii de egalizare a celorlalti factori care atrag investitii straine. Fata de precedentele extinderi, insa, cu Spania sau Portugalia, cea actuala nu va duce la cresteri spectaculoase ale fluxului de investitii, deoarece acestea erau deja foarte mari si deoarece costurile fortei de munca in tarile nou intrate sunt in crestere. Este putin probabil deci ca Romania sa aiba suplimentar de pierdut din pricina ca se afla in coada valului. Politica de atragere de investitii va depinde in anii care vin mai ales de factori interni, ceea ce e un avantaj, acestia fiind mai usor de controlat.

A doua presupusa consecinta negativa este absenta de la impartirea fondurilor structurale si agricole, de care in teorie ar fi trebuit sa beneficieze noii intrati. Nu numai ca noii intrati au fost amanati de la orice redistributie serioasa pana dupa rediscutarea noului buget, nu numai ca noi nu ne calificam deocamdata pentru fondurile agricole, avand o agricultura de tarani, nu de fermieri, dar suntem cu totul nepregatiti pentru fondurile structurale, care presupun capacitatea de a dubla, din fonduri nationale, ceea ce primesti de la Bruxelles. Recunoscand ca diferentele dintre tarile postcomuniste s-au accentuat in loc sa se atenueze in cursul tranzitiei, Uniunea Europeana a hotarat la Copenhaga ca Romania si Bulgaria vor primi 1,432 miliarde euro pentru a prinde din urma restul plutonului, echivalentul a 2,6% din PIB-ul reunit al celor doua. Aceasta inseamna un cadou care dubleaza dimensiunea capitalului extern investit la noi (in 2001 investitiile straine directe au fost de circa 3% din PIB), numai pentru a ne ajuta sa ramanem in cursa. Pe langa aceste doua false dezavantaje, avantajele de a fi amanati sunt considerabile. Voi enumera numai trei, care mi se par cruciale pentru situatia noastra:
1. Se creeaza un spatiu tampon pentru o strategie inteligenta de separare a politicii de integrare de cea de dezvoltare, acolo unde este cazul. si, de la atragerea de capital strain, la reforma legislatiei muncii, este cazul in multe situatii.
2. Se creeaza timpul necesar pentru mult amanata reforma a administratiei romanesti, care sufla din greu la rata actuala de efort presupus de integrare, si atinge sub jumatate din performantele celei bulgare (exceptand coruptia).
3. Se creeaza ragazul de a pregati o politica pentru ruralul romanesc. Cu 38% din totalul fortei de munca in agricultura (fata de 4% media UE), cu cea mai mare contributie a agriculturii la PIB si cu o dominatie a loturilor de supravietuire, Romania nu e pregatita nici sa inceapa discutia despre subiect, daramite sa o finalizeze. Ce o sa facem cu micii producatori care umplu pietele noastre? Preturile acestor piete sunt azi singura protectie sociala serioasa a pensionarilor urbani si oraselelor sarace. Avem o politica pentru asta?

Exista si un risc major, acela al eternizarii candidaturii unei tari, cum s-a intamplat cu Turcia. Cum UE recompenseaza in primul rand dezvoltarea economica, se poate concepe inca o situatie in care sa fim amanati dupa 2009, dat fiind ca avem o putere de cumparare comparabila cu Turcia. Elitele politice care fac din 2007 o tinta precum calificarea la un mondial de fotbal (si rau fac) ar avea atunci de pierdut si s-ar descuraja.
Priviti din noua perspectiva, anii gri pana in 2007 bat binisor in roz, iar culoarea finala depinde mult de cum ii folosim, indiferent daca linia de sosire e trecuta in 2007, 8 sau 9. Cine mai stie azi anul integrarii Irlandei? Dar rezultatele dezvoltarii ei au fost durabile, si ele aduc azi omagiu discret elitelor politice care, atunci cand li s-a dat o sansa, au stiut ce au de facut.