Angajaţii Poştei Române vor avea uniforme noi

Angajaţii Poştei Române vor avea uniforme noi
Publicat de Bogdan Biszok la 28 decembrie 2017, 11:00

Poşta Română a început distribuirea noilor uniforme pentru angajaţii companiei din front office. Acestea vor intra în posesia salariaţilor până la sfârşitul săptămânii.

În perioada de Crăciun, Poşta Română a achiziţionat peste 4.500 de articole vestimentare pentru angajaţii din front office. Valoarea totală a achiziţiei este de aproximativ 27.500 de euro. 

Obiectivul managementului este de a proiecta o imagine nouă a Poştei Române, atât în rândul clienţilor şi partenerilor săi, cât şi în rândul angajaţilor. 

Această achiziţie de uniforme se alătură eforturilor noastre de a îmbunătăţi felul în care este percepută Poşta Română. Angajaţii companiei care au contact direct şi constant cu clienţii sunt importanţi pentru noi, întrucât, inclusiv prin intermediul acestora se întreţine imaginea Poştei Române. 

Ţintim să creăm o imagine nouă, ordonată, care să se reflecte, în acelaşi timp, şi în calitatea serviciilor prestate de angajaţii noştri. 

Compania Naţională Poşta Română are cei mai mulţi angajaţi din România, în contact direct cu clienţii.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.