Angajări pe vase de croazieră. Interviuri pe 23-25 noiembrie
Royal Carribean Cruise Lines angajează personal hotelier pentru vase de croazieră care călătoresc în destinații exotice.
Joburile scoase la concurs sunt cele de ospătari, barmani, bucătari și cameriste. Candidații care își depun CV-urile în această perioadă și respectă cerințele companiei vor avea interviuri directe cu reprezentanții acesteia, în perioada 23-25 noiembrie, conform anunțului de recrutare postat pe site-ul eJobs.ro.
Angajatorul caută persoane cu un nivel bun de comunicare în limba engleză și care au experiență profesională compatibilă cu poziția dorită. Nu este obligatorie experiența anterioară pe nave. De asemenea, compania vrea să vadă la viitorii săi angajați motiația, orientarea către client și o atitudine pozitivă.
În schimb, angajatorul oferă un mediu de lucru profesional de top, venituri considerabile, o carieră stabilă, precum și călătorii în jurul lumii, în cele mai exotice destinații.
Agenția de recrutare nu percepe taxe sau comisioane de recrutare de la candidați.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





