Andrei Năstase, referitor la alegerile din R. Moldova: „Se produc crime electorale”

Andrei Năstase, referitor la alegerile din R. Moldova: „Se produc crime electorale”
Publicat de Bianca Dobrescu la 13 noiembrie 2016, 19:55

Liderul Platformei Dreptate şi Adevăr (DA), Andrei Năstase, a declarat că la secţiile de vot de pe malul Nistrului sunt aduse, în permanenţă şi în mod organizat, persoane care nu au votat niciodată, cu scopul de a deturna şi frauda rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, scrie Unimedia.

Potrivit lui Năstase, localnicii i-au spus că respectivele persoane sunt aduse la vot chiar în schimbul unor sume de bani.

"Vin chiar acum de la cele două secţii de votare din Varniţa, unde m-am documentat la faţa locului despre cum se produc aceste crime electorale. Întreg sistemul, toate instituţiile statului au primit indicaţii să facă tot posibilul pentru ca un anumit candidat să ajungă preşedinte', a declarat Năstase, a cărui Platformă DA a susţinut-o pe candidata proeuropeană Maia Sandu. Agerpres

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.