Anamaria Prodan este persoana care nu are nevoie de nicio introducere. Numele ei a atras întotdeauna simpatia publicului din România, fapt pentru care mereu a fost în atenția jurnaliștilor. Reușitele profesionale, detaliile din viața amoroasă și disputele cu alte persoane publice au fost motivele care au făcut-o pe Anamaria Prodan să ocupe mereu prima pagină a ziarelor.

După divorțul ei de Laurențiu Reghecampf, despre care s-a vorbit săptămâni întregi, vedeta continuă să surprindă publicul din România. Vedeta nu își irosește timpul și face noi cuceriri!

„Mă întorc la prima mea dragoste!”, au fost cuvintele impresarei.

De această dată nu este vorba despre bărbați, pe care oricum îi are la degetul mic. Iubirea este în plan secund pentru impresară, iar banii pentru familie sunt pe primul loc. Aceasta a anunțat public că intenționează să-și deschisă două posturi de televiziune în țară.

„Mă întorc la prima dragoste, la presă. Vreau să fiu numărul 1. Mereu am crezut în puterea presei de a schimba orice și oricum. Cred în oamenii tineri și foarte bine pregătiți.”, a spus Anamaria Prodan.

„Mă întorc la prima dragoste, vom fi numărul 1!”

Anamaria Prodan va deveni, în viitorul apropiat, acționar la două noi posturi de televiziune, care vor fi legate de trustul media Realitatea și vor fi cunoscute sub denumirea de „Realitatea Sportivă” și „Realitatea Star”.

„Vor fi două televiziuni altfel decât orice există pe piață. Canalul de sport este altfel față de tot. E greu să te bați cu cabliștii, tu, ca un bebeluș. Dar o să vedeți că doar omul sfințește locul. Vom strânge o echipă frumoasă, fără pată.”, a explicat Anamaria Prodan.

Anunțul surprinzător a fost făcut duminică, 21 noiembrie, de Claudiu Giurgea, prezentatorul TV al emisiunii „Realitatea Sportivă”.

„Pe 1 decembrie, oameni buni, de ziua națională a României, familia Realitatea se mărește cu două proiecte: Realitatea Sportivă și Realitatea Star. Anamaria Prodan va fi acționar la ambele televiziuni și se va ocupa de partea tot ce ține de partea editorial.”, a spus Claudiu Giurgea.

„Mereu am crezut în puterea presei de a schimba orice și oricum”

Impresara a explicat că pe Realitatea Sportivă, pe lângă rezultatele meciurilor din diverse sporturi, va exista o rubrică specială în care va fi prezentată publicului viața jucătorilor de fotbal din afara terenului.

„În afara a tot ce vom achiziționa pe partea de meciuri de fotbal și alte competiții sportive, eu vreau să aduc în prim-plan și munca sportivilor, viața lor din afara terenului. Vreau să îi văd și altfel, nu doar timorați în fața camerelor TV. Vreau să arăt că un sportiv nu este unul care nu știe decât să dea cu piciorul în minge. Nu e adevărat! Cred că sportul este o chestie de bucurie, nu de încrâncenare. O să privim partea umană a sportului. Nu contest, pe măsură ce vor trece lunile, vom crește.”, a declarat Anamaria Prodan.