Piaţa locală a spaţiilor industriale şi logistice a ajuns la un stoc de 4,6 milioane de mp, în creştere cu aproximativ 10% faţă de anul anterior, cea mai mare cerere provenind din industria auto, cu aproximativ 141.000 de mp, reiese din datele publicate, miercuri, de către unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare şi al managementului investiţiilor.

Conform Colliers International, aproape 9% din stocul total a fost livrat doar în 2019, iar piaţa are potenţialul să se dubleze, la 8 milioane de metri pătraţi, în următorii ani, România reducând astfel decalajele faţă de alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

Consultanţii în imobiliare susţin că, în 2019, au fost livrate în România spaţii noi cu o suprafaţă de peste 400.000 de mp, ceea ce înseamnă 1 din fiecare 11 mp din stocul industrial şi logistic existent. Peste 62% din acest total au fost livraţi numai în Bucureşti.

În prezent, rata de neocupare a spaţiilor industriale şi logistice rămâne redusă, de numai 5% în Bucureşti sau chiar sub 3% în alte zone din ţară, pe fondul cererii mari şi a suprafeţei mici disponibile în proiectele finalizate. În continuare, piaţa rămâne dominată de proiecte construite după specificaţiile chiriaşilor, de tip Build-to-Suit.

„Stocul de spaţii industriale şi logistice moderne din România a înregistrat o creştere record, de 50%, în ultimii trei ani, dar în continuare există loc de creştere în raport cu nivelul din alte ţări din regiune. În Cehia, de exemplu, suprafeţele moderne industriale şi logistice însumează aproximativ 9 milioane de metri pătraţi, iar în Polonia acestea ajung la 19 milioane de metri pătraţi, de aproape patru ori mai mult decât în România”, se precizează în analiza Colliers International.

În privinţa preţului chiriilor pentru spaţii premium, acesta a rămas relativ stabil în 2019 şi s-a situat între 3,9 şi 4 euro/mp în Bucureşti şi împrejurimi, respectiv 3,8 – 3,9 euro/mp, în alte centre din ţară. Comparativ, în zona Varşoviei chiriile se ridică la 5 euro/mp, iar în Budapesta ajung la 6 euro/mp.

Pe parcursul anului trecut, cererea a provenit în cea mai mare parte din industria auto, cu aproximativ 141.000 mp, urmată de retail.

„Cel mai important proiect de anul trecut a fost cel al grupului Pirelli, care şi-a extins capacităţile logistice de la Slatina cu 62.000 de metri pătraţi. În ceea ce priveşte zona de retail, o tendinţă importantă este interesul tot mai mare al jucătorilor din domeniul comerţului online de a-şi îmbunătăţi logistica pentru a accelera livrările către cumpărători, ceea ce creşte şi potenţialul dezvoltării unor unităţi logistice de tip „last mile” (unităţi destinate ultimelor etape din procesul de distribuţie către clienţii finali). De altfel, Bucureştiul – în special zona de Nord şi de Vest a oraşului, care asigură conexiuni bune cu Şoseaua de Centură şi cu autostrăzile – şi Slatina au atras anul trecut cea mai mare parte a cererii de spaţii industriale şi de logistică, urmate de Timişoara şi Sibiu. În general, dezvoltările sunt concentrate în apropierea Coridorului IV de Transport Pan-European”, precizează specialiştii.

Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare şi al managementului investiţiilor, cu operaţiuni în 68 de ţări şi 14.000 de specialişti întreprinzători care oferă consultanţă şi servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietăţii pentru chiriaşi, proprietari şi investitori.


Te-ar putea interesa și: