'ANAF a implementat pe site-ul propriu sistemul de înregistrare/înrolare în schema specială Mini One Stop Shop (M1SS). Pentru sprijinirea companiilor furnizoare de servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune, o nouă schemă specială denumită Mini One Stop Shop (M1SS) va deveni operaţională la 1 ianuarie 2015. Începând de astăzi, 1 octombrie 2014, portalul www.anaf.ro oferă posibilitatea înregistrării/înrolării în acest sistem', precizează un comunicat al ANAF remis miercuri.

M1SS va permite companiilor să se înregistreze, să depună declaraţii şi să plătească TVA datorată 'Statului Membru de Consum' prin intermediul portalului web pus la dispoziţie de către 'Statul Membru de Identificare' (de obicei statul membru UE în care compania şi-a stabilit activitatea economică). Simplificarea constă în oportunitatea ca respectivele companii să nu se mai înregistreze în fiecare dintre statele în care datorează TVA, dar să beneficieze de servicii electronice prin intermediul statului membru de identificare.

De asemenea, companiile vor fi taxate la rata TVA aplicabilă în statul membru de consum. Utilizarea M1SS va fi opţională şi se va adresa atât companiilor cu sediul activităţii în UE (schema UE) cât şi celor stabilite în afara UE (schema non-UE). Schema VOES (VAT on E-services) deja operaţională, pusă la dispoziţia furnizorilor de servicii electronice din afara UE va fi înlocuită cu M1SS.

Modificările privind regulile TVA în cadrul Uniunii Europene în ceea ce priveşte furnizarea de servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Începând cu această dată, respectivele servicii furnizate de către o firmă către consumatorul final vor fi taxate în ţara în care consumatorul este stabilit sau are adresa permanentă sau reşedinţa obişnuită (numită "Statul Membru de Consum"), indiferent unde este stabilită persoana impozabilă care furnizează serviciile respective (Articolul 58 al Directivei TVA 2008/8/EC din 12 februarie 2008 care modifică Directiva Consiliului 2006/112/EC din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugată).

Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor articolului 5 din Directiva 2008/8/EC a fost aprobată de către Guvernul României prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 8 din 28 februarie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare.

Pentru autentificarea în sistemul M1SS este necesar un certificat digital calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat. Certificatul digital trebuie, în prealabil, înregistrat pe portalul ANAF.AGERPRES