'După finalizarea primei etape a operaţiunii 'Cristal' şi până la reluarea acesteia, la începutul lui 2016, conducerea ANAF a decis ca toate resursele operative şi materiale implicate în verificarea centrelor engros din toată ţara să fie relocate în cadrul unei noi operaţiuni denumită "Revelion 2016". Astfel, în intervalul 31.12.2015 – 05.01.2016, inspectorii antifraudă vor controla, la nivelul întregii ţări, localurile care organizează petreceri de revelion', se arată în comunicat.

În cadrul acestei operaţiuni se urmăreşte verificarea modului în care operatorii economici au înregistrat sumele încasate pentru pachetele de Revelion vândute, precum şi încasările din seara de Revelion care nu au fost prinse în pachetele respective. 

'Acţiunea se bazează pe monitorizarea ofertelor organizatorilor. În etapa de predocumentare, pe baza datelor din surse deschise şi proprii legate de capacitatea localurilor, numărul pachetelor oferite la vânzare, cuantumul aprovizionărilor şi înregistrarea acestora în evidenţele contabile, s-a alcătuit profilul de risc şi eşantionul de verificat', informează ANAF. 

AGERPRES


Te-ar putea interesa și: