ANAF declanșează controale la nivel național. Firme de pază, suspectate de evaziune fiscală
SURSA FOTO: DGAF-ANAF
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), structură a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a demarat luni o amplă acțiune de control la nivel național, care vizează 62 de societăți din sectorul serviciilor de protecție și pază. Potrivit unui comunicat oficial, firmele au fost identificate ca prezentând un risc fiscal ridicat, fiind suspectate de sustragerea de la plata taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat.
ANAF explică motivele controalelor antifraudă din sectorul serviciilor de pază
Potrivit comunicatului ANAF, firmele incluse în acțiunea de control au fost selectate în urma unor analize detaliate de risc, care au indicat practici recurente de reducere artificială a bazei de impozitare, transferul formal al obligațiilor fiscale și discrepanțe între nivelul real al activității și taxele declarate.
Inspectorii antifraudă desfășoară verificări atât la sediile societăților, cât și în peste 300 de puncte de lucru și obiective de pază, pentru a confrunta situația din teren cu evidențele de personal și obligațiile fiscale raportate.
„Selecţia contribuabililor a fost realizată în baza unor analize complexe de risc, care au evidenţiat practici sistematice de diminuare a bazei impozabile, externalizarea artificială a obligaţiilor fiscale şi neconcordanţe între volumul activităţii desfăşurate şi obligaţiile declarate. Verificările inspectorilor antifraudă se desfăşoară la sediile societăţilor, precum şi în peste 300 de locaţii (obiective de pază) în care îşi desfăşoară activitatea personalul societăţilor vizate, în vederea verificării concordanţei dintre situaţia operativă din teren, evidenţele de personal şi obligaţiile fiscale declarate”, se arată în comunicat.
ANAF verifică plata salariilor și contribuțiilor la firmele de pază vizate de controale antifraudă
Autoritățile fiscale precizează că acțiunea de control vizează, printre altele, modul de calcul, reținere și achitare a impozitului pe veniturile salariale, precum și a contribuțiilor sociale obligatorii. Analizele de risc realizate de ANAF au indicat posibile nereguli legate de folosirea muncii nedeclarate sau subdeclarate, încadrarea formală a angajaților cu salarii minime concomitent cu acordarea unor venituri suplimentare neimpozitate, precum și utilizarea unor forme artificiale de colaborare – precum contracte de prestări servicii sau subcontractări succesive – pentru a masca raporturi de muncă și a transfera sarcina fiscală către alte entități. De asemenea, sunt vizate și suspiciuni privind reflectarea incompletă a veniturilor și cheltuielilor în evidențele contabile.
„Controalele Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală se desfăşoară în cooperare cu inspectorii din cadrul Inspecţiei Muncii, în vederea identificării şi sancţionării muncii nedeclarate, precum şi a altor încălcări ale legislaţiei muncii. Prin această acţiune comună, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Inspecţia Muncii urmăresc asigurarea unui climat concurenţial corect şi protejarea angajaţilor din domeniu împotriva practicilor abuzive care le afectează drepturile salariale şi sociale. ANAF va continua monitorizarea sectoarelor economice cu risc fiscal ridicat şi va acţiona ferm ori de câte ori sunt identificate riscuri privind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale”, se mai menţionează în comunicat.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





