ANAF a dat termen 5 zile. Nunțile, botezurile sau alte evenimente, la control. Se transmit toate datele
ANAF. SURSA FOTO: Ilona Andrei / G4Media
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) obligă operatorii de săli, restaurante și centre de conferințe să transmită în termen de cinci zile de la solicitare date detaliate despre nunți, botezuri, majorate și evenimente corporate desfășurate între august și decembrie 2025. Informațiile vor fi centralizate de Direcția Antifraudă, iar lipsa raportării atrage sancțiuni contravenționale.
ANAF vrea raportări pentru evenimente private și corporate din august–decembrie 2025
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis operatorilor de locații și spații de evenimente o solicitare oficială prin care le cere să furnizeze informații detaliate despre toate evenimentele sociale și corporate desfășurate între august și decembrie 2025, potrivit unui document publicat de mai multe societăți din domeniu.
Conform instrucțiunilor, datele trebuie expediate în format electronic, de preferință .xls, la adresa antifrauda.sv@anaf.ro, în termen de cinci zile de la primirea cererii. Informațiile colectate vor fi utilizate exclusiv în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
În cazul în care operatorii nu transmit aceste informații, ANAF prevede sancțiuni contravenționale.
Ce date solicită Fiscul cu informații amănunțite
Documentul arată că autoritățile cer o listă cu informații amănunțite pentru fiecare eveniment organizat:
- identificarea beneficiarului rezervării – nume și prenume sau denumire juridică, plus număr de telefon de contact
- natura evenimentului – nuntă, botez, aniversare, majorat, banchet, simpozion, evenimente corporate
- data și ora de începere a evenimentului
- numărul de meniuri/participanți – minimul declarat sau acceptat
- prețul meniului, cu detalierea diferitelor variante, dacă există
- avansul achitat și modalitatea de plată (chitanță, ordin de plată, transfer bancar etc.)
- alte servicii contractate contra cost – închiriere spațiu, servire de meniuri suplimentare, decor, servicii muzicale sau artistice, fotografiere, filmare
valoarea acestor servicii suplimentare.

ANAF urmărește prin măsură monitorizarea pieței evenimentelor
Potrivit ANAF, colectarea acestor informații se înscrie în acțiunile de monitorizare și prevenire a evaziunii fiscale din sectorul evenimentelor private și corporate.
Piața serviciilor de evenimente, de la restaurante și săli de conferințe până la firme de organizare, este considerată de autorități una cu volum mare de numerar și risc ridicat de neînregistrare a veniturilor.
Solicitarea actuală marchează o intensificare a controalelor preventive la final de an, după ce în ultimii ani industria a fost în mod repetat vizată de verificările inspectorilor fiscali.
Cererile ANAF se adresează operatorilor de spații de evenimente – restaurante, hoteluri, centre de conferințe sau alte locații care găzduiesc evenimente cu plată. Aceștia trebuie să centralizeze și să transmită datele solicitate în termenul legal, având în vedere că lipsa raportării sau raportarea incompletă se sancționează cu amenzi contravenționale.
Andrei Eugen Drăguț este un profesionist dedicat, cu o pasiune pentru știință, antreprenoriat, social media, gândire strategică, spiritualitate și dezvoltare personală. Ca promotor al cooperării și al schimbului de cunoștințe, el își orientează activitatea spre susținerea dezvoltării individuale și colective.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





