Ana Morodan s-a pozat în cimitir

Ana Morodan a avut parte de un an mai complicat în 2023, fiind condamnată în luna octombrie la o pedeapsă de 1 an, 3 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și la executarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității..

Sentința i-a fost aplicată după ce a fost implicată într-un accident rutier având permisul suspendat și aflându-se sub influența alcoolului și a drogurilor. Decizia de a fost definitivă.

Mai târziu, Ana Morodan a devenit din nou subiectul presei, după ce a fost înșelată să promoveze un produs fictiv numit „Brânza Regelui”.

La finalul anului, toate aceste evenimente au devenit istorie pentru Ana Morodan, care a părăsit România și a petrecut o perioadă semnificativă în Bali, unde și-a găsit relaxarea.

Vedeta s-a întors recent și a organizat o sesiune de fotografii într-un cimitir. Pozele au fost, apoi, distribuite pe rețelele de socializare. În imagini, ea apare alături de alți doi prieteni, toți îmbrăcați în negru.

„Am venit să-mi îngrop trecutul”, a scris ea în descrierea fotografiilor.

Ana Morodan cimitir
SURSA FOTO: Instagram, Ana Morodan
Ana Morodan cimitir
SURSA FOTO: Instagram, Ana Morodan
Ana Morodan cimitir
SURSA FOTO: Instagram, Ana Morodan

Reacția fanilor la imaginile cu Morodan

Adepții vedetei nu au stat pe gânduri și au reacționat la imaginile postate. Aceasta a primit mii de aprecieri pe Facebook şi Instagram, însoțite și de zeci de comentarii.

  • „Felicitări! Ai o viață întreagă înainte, de care să te bucuri și în care să faci tot ce nu ai reușit până acum! Pentru că meriți să te simți împlinită în fiecare moment! Trecutul să rămână acolo unde îi este locul.”
  • „Dumnezeu să te ajute!”
  • „Tare rău, dar trecutul face parte din viața ta acceptă tot cu bune cu rele.”
  • „Nu mai da explicații!!! Trăiește pentru tine viața pe care tu o vrei, nimeni nu se încalță cu pantofii tăi, nimeni nu pune capul pe perna ta seara înainte de culcare și nimeni nu respiră în locul tău! Deci …..trăiește cum simți tu, draga mea”
  • „Cred ca trecutul trebuie onorat, ca ne-a adus unde suntem azi.”

Acestea sunt doar câteva din mesajele pe care cei care o urmăresc în mediul online le-au lăsat în dreptul noilor fotografii.

„Contesa digitală”, nemulțumită de cum arată

În timpul vacanței sale în Bali, Ana Morodan a transmis un mesaj în care a exprimat nemulțumirea față de aspectul său fizic.

Vedeta a dezvăluit că a realizat totul în ceea ce privește celebritatea și faima. Ea spune că aceasta nu a făcut-o fericită, ci a avut un efect otrăvitor.

„Am realizat totul în ceea ce privește celebritatea și faima asta nu m-a făcut fericită. M-a otrăvit”, dezvăluia vedeta.

Ea a mai spus că se simte grasă și urâtă. A menționat că, deși trăiește o viață privilegiată pentru care este recunoscătoare, are momente în care, în ciuda încrederii ei în sine, nu se simte bine cu propria persoană.

„Am venit în Bali să plâng la sală. Mă simt grasă și urâtă și vreau să știți asta. Trăiesc o viață privilegiată pentru care sunt foarte recunoscătoare, dar tot am multe momente în care eu, Ana Morodan, fata cea mai cunoscută pentru încrederea ei în sine, mă simt urâtă sau în ultimul timp grasă și pot să tot număr astăzi cel puțin încă patru lucruri pe care le detest la mine”, mai scria vedeta pe Instagram.