Amenzi usturătoare pe litoralul românesc! Ce sancţiuni au fost decise de autorităţile unei staţiuni super-aglomerate
SURSA FOTO: Dreamstime
Persoanele care merg în această vară la mare în Eforie trebuie să aibă mare grijă, pentru a nu se alege cu amenzi usturătoare. Consiliul Local o votat o serie de sancţiuni, menite să uşureze munca salvamarilor aflaţi pe plaje.
Decizie controversată pe litoralul românesc, menită să facă munca salvamarilor mai uşoară!
Recent, Primăria din Eforie a luat o serie de măsuri ce privesc siguranţa turiştilor, la începutul acestui sezon estival, dar care vin să facă mai uşoară şi activitatea salvamarilor.
Una din deciziile controversate priveşte amendarea părinţilor care cer ajutorul salvamarilor pentru a-şi găsit copiii pierduţi, în cazul în care aceştia vor fi găsiţi pe uscat şi nu în apă.
Ce fapte vor fi sancţionate, potrivit decizie Consiliului Local?
Consiliul Local Eforie a decis sancţionarea următoarelor fapte care se petrec pe zona de litoral ce ţine de această localitate, potrivit Antena 3:
- apelarea, în mod nejustificat, la reprezentanții serviciului de salvare acvatică pentru căutarea în apă de persoane presupus dispărute de pe plajă;
- mutarea geamandurilor, balizelor sau a bilelor plutitoare în alte locuri decât sunt ancorate de către reprezentanții serviciului de salvare acvatică;
- utilizarea geamandurilor drept colac de salvare sau acoperirea lor cu diverse materiale astfel încât să împiedice vizibilitatea acestora.
Amenzi de până la 2.000 de lei pentru persoanele fizice
Faptele enumerate mai sus vor fi sancţionate cu amenzi între 1.000 şi 2.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei, în cazul persoanelor juridice.
Agenţii Poliţiei Locale Eforie, dar şi alţi funcţionari publici încadraţi în Primăria Eforie şi împuterniciţi în acest scop prin dispoziţie a primarului se vor ocupa de constatarea contravenţiilor şi de aplicarea sancţiunilor.
În Eforie, există 22 de posturi de observare (foişoare), 2 baze de salvare nautică care asigură 11 patrule rapide (câte una pentru fiecare 2 posturi de salvare) şi 2 posturi de prim ajutor.
Programul zilnic de lucru al salvamarilor este între orele 08:00 şi 19:00, el fiind cu o oră mai lung, adică 08:00 – 20:00, în intervalul de vârf al sezonului, adică 16 iulie – 15 august, inclusiv.
Sursa foto: Dreamstime
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





