Între 25 ianuarie şi  8 februarie au fost date date 331 de sancţiuni, în valoare exactă de 397.200 de lei, persoanelor fizice şi juridice care nu au curăţat trotuarele sau nu au îndepărtat ţurţurii de pe clădiri.

Potrivit legii, persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului, să cureţe în maxim 24 de ore după încetarea ninsorii zăpada depusă şi gheaţa de pe trotuarele aferente imobilelor unde locuiesc sau unde îşi desfăşoară activitatea, ale sediilor de firmă, ale curţilor sau ele terenurilor deţinute.

În primă fază, asociaţiile de proprietari şi proprietarii de spaţii comerciale sunt atenţionaţi că sunt obligaţi să cureţe gheaţa şi zăpada, iar dacă nu se conformează, sunt sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 200 şi 500 de lei. Amenzile pentru persoanele juridice sunt cuprinse între 500 şi 2.000 de lei.
Primarul sorin Oprescu a cerut operatorilor de deszăpezire să continue acţiunile de ridicare a zăpezii de pe marginea carosabilului şi din intersecţii, dar şi să intervină pentru deszăpezirea străzilor secundare. Potrivit acestuia, circulaţia în Capitală se desfăşoară în condiţii normale.