Apocalipsa este pe buzele a milioane de oameni. Că vorbim despre cea biblică, nucleară sau zombie, aceeasta este una din marile frici ale omenirii. Ultima pană general de current electric petrecută în urmă cu câteva luni în Venezuela ne pune în fața unui altfel de scenario apocaliptic.

Este cât se poate de real și poate provoca ceva mult mai grav decât stingerea luminilor din apartamente, se arată într-o analiză BBC.

Pentru medicii din spitalul cufundat în beznă, nu era nimic de făcut: erau, pur și simplu, legați de mâini: chirurgi și asistente, ajutați doar de lumina de la câteva lanterne și telefoane mobile, priveau neputincioși la pacientul care murea, chiar sub ochii lor, pe masa de operație.

Medicii aveau nevoie de un ventilator, aflat câteva etaje mai jos, la secția de terapie intensivă. Lifturile nu mergeau pentru că întreaga clădire, de nouă etaje, a spitalului din Maracay, Venezuela, era cufundată, laolată cu întreaga țară, în bezna provocată de o pană generală de curent electric, întinsă pe tot cuprinsul țării și care a durat 5 zile.

Scene similare s-au petrecut în toate spitalele din Venezuela, în timpul acestui dezastru național: niciun generator electric, programat să pornească automat în astfel de situații, nu poate ține atât de mult: la finalul celor cinci zile, 26 de persoane au murit în spitale, din cauza lipsei de curent electric. „Un spital care nu are curent electric mai mult de patru ore, e deja o situație gravă”, a declarat, pentru BBC, un medic venezuelean. „Iar situația apei potabile este și mai gravă. Au fost cazuri în care i-am rugat pe pacienți să-și aducă apă de acasă, pentru că spitalul nostru, pur și simplu, nu dispunea de așa ceva”.

Cinci zile fără curent au fost suficiente să arunce o întreagă țară, la propriu, în plin Ev Mediu Întunecat. Un scenariu, cu adevărat, apocaliptic, petrecut în realitate.
Astfel de situații, la scară mult mai mică, au loc anual inclusiv în țări dezvoltate, precum SUA și Canada, în special în regiunile în care furtunile distrug liniile de înaltă tensiune și aruncă zone întinse în întuneric.
În iunie, o pană de curent a lăsat în beznă porțiuni importante din Argentina, Uruguay și Paraguay și, odată cu el, 40 de milioane de locuitori din regiune.

Modificările climatice, combinate cu o creștere tot mai mare a nevoii de tehnologii bazate pe energia electrică, ne fac tot mai vulnerabili în fața unui astfel de scenariu, avertizează experții. „Practic, în acest moment, viețile noastre depind de acest tip de energie și, în mod special, de aparatura electrică, de orice fel”, declară, pentru BBC, Juliet Mian, director al unei organizației Resilience Shift, un ONG care instruiește firmele și oamenii pentru a face față unor astfel de situații critice.
Întregul lanț alimentar al produselor pe care le cumpărăm zilnic se va prăbuși în lipsa curentului electric și a calculatoarelor care să coordoneze acest flux. Într-o situație de „black-out”, nu vor mai exista camere frigorifice, aer condiționat sau sisteme de încălzire alimentate electric. Cardurile nu vor mai funcționa, la fel nici telefoanele mobile. Rata criminalității va crește.

„În lumea modernă, toate aceste sisteme sunt interdependente și este extrem de greu să găsești un sistem important care să nu se bazeze, în final, pe curent electric”, declară Mian.

Cauzele care pot duce la o o astfel de „apocalipsă energetică” sunt multiple și includ, pe lângă dezastre provocate de fenomene naturale extreme, scenarii legate de atacuri din sfera cyber-terorismului, asupra sistemelor energetice naționale. „Nu putem să proiectăm sistemele, astfel încât să prevenim cu totul astfel de căderi de curent”, declară Mian. „Sunt mult prea complexe deja și astfel de căderi de curent s-ar putea succeda apoi în cascadă și să se răspândească și mai mult. Dar ce putem face e să le proiectăm astfel încât să își poată reveni mai repede”, declară specialistul consultat de BBC.


Te-ar putea interesa și: