Cum se folosește corect banda de circulație?

Cum se folosește corect banda de circulație? Conform legii actuale, numerotarea benzilor de circulație pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare. De la marginea din partea dreaptă a drumului către axa sa.

Atunci când vrei să schimbi banda de circulație, trebuie să semnalizezi din timp. Asigură-te că nu perturbi circulația și că nu pui în pericol siguranța celorlalți.

Dacă două vehicule circulă în aceeași direcție, pe benzi diferite, pe un drum cu minimum trei benzi pe sens și ambele intenționează să se înscrie pe banda liberă dintre ele, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să îi permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă.

Atenție! Dacă nu respecți această regulă de circulație, riști să fi sancționat cu o amendă de până la 1.160 de lei și, mai grav, poți provoca un accident rutier.

„Circulă în siguranță! Viața are prioritate!”, spun reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) într-un clip video postat pe pagina oficială de Facebook a instituției respective.

Amenzi mai mari pentru şoferi! Ar putea creşte de la 1 ianuarie 2024

Amenzile rutiere ar putea creşte de la 1 ianuarie 2024, odată ce punctul-amendă nu va mai fi plafonat la nivelul din 2018. Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență (OUG), pus în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), mecanismul de calculare a valorii punctului-amendă se va schimba. Anul viitor, punctul-amendă va reprezenta doar 5% din salariul minim brut, ci nu 10%, ca acum.

Deși, procentual vorbind, punctul-amendă va scădea, valoarea sa în bani va crește la 165 de lei (5% din 3.300 de lei, salariul minim actual) deoarece se va renunța la îngheţarea anuală a valorii sale. Schimbarea modului de calcul al punctului-amendă va intra în vigoare pe data de 1 ianuarie 2024. În aceeași zi, va expira și plafonarea sa.

Acest proiect de OUG a fost propus „în vederea evitării practicii de plafonare anuală a valorii punctului-amendă”, scrie în nota de fundamentare a proiectului respectiv.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie adoptat la Guvernul României și publicat în Monitorul Oficial.

Cât valorează, în prezent, un punct-amendă?

Vă amintim că, în funcție de abaterile de la Codul Rutier, se dau următoarele amenzi:

  • clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei);
  • clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei);
  • clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei);
  • clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei);
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei) – se aplică doar persoanelor juridice.