Noua poliţă Casa Direct este diponibilă exclusiv prin intermediul portalului www.allianzdirect.ro, clienţii putând să opteze pentru unul din cele trei pachete de asigurare cu acoperiri diferite, în funcţie de nevoile fiecăruia.
„Prin lansarea acestei asigurări facultative a locuinţei, Allianz-Ţiriac reuşeşte să acopere în întregime nevoile de protecţie de bază destinate persoanelor fizice care preferă achiziţia de produse online. Actualmente, oferta noastră de poliţe online include produsele de asigurare auto (Casco şi RCA), un produs de asigurare pentru călătorii în străinătate (travel), cărora li se adaugă acum Casa Direct – produsul de asigurare a locuinţei”, spune Bogdan Zamfirescu, Director pentru distribuţie prin canale alternative în cadrul Allianz-Ţiriac Asigurări.
În ce constau pachetele
Noul produs oferă trei pachete diferite de asigurare – Economic, Optim şi Extra –  clientul având posibilitatea de a alege varianta potrivită, în funcţie de nevoile sale specifice. Pachetele Economic şi Optim sunt standardizate: primul oferă protecţie pentru imobil împotriva riscurilor de bază (incendiu, explozie, trăsnet etc.), a celor catastrofice şi pentru daune produse de inundaţia provocată de apa de conductă; în cazul celui de-al doilea (Optim) sunt, în plus, asigurate bunurile din locuinţă, iar proprietarul deţine protecţie pentru răspundere civilă faţă de terţi.
În cazul alegerii variantei Casa Direct Extra, clientul îşi „construieşte” singur pachetul de protecţie şi limitele de acoperiri corespunzător nevoilor individuale. Astfel, clienţii care optează pentru pachetul Extra pot decide limitele acoperirii pentru următoarele riscuri: inundaţie de la apa de conductă, bunuri casabile, avarii accidentale la instalaţiile clădirii, bunuri din locuinţă şi răspundere civilă legală.
Exemplu de calcul
Pentru pachetul de bază Economic, un client posesor al unui apartament în Bucureşti, sectorul 3, de exemplu, cu suprafaţa de 54 mp, construit în anul 1979, va plăti anual pentru o sumă asigurată de 50.000 Euro o primă de asigurare de 100 Euro (cu plata în 2 sau 4 rate). Prima de asigurare poate fi plătită trimestrial, semestrial sau anual, în acest din urmă caz contractantul beneficiind de o reducere de 10%. Suplimentar, clienţii beneficiază de reduceri de primă ce pot ajunge cumulat până la 8%, în cazul în care deţin sau achiziţionează odată cu asigurarea Casa Direct şi poliţe Casco şi / sau RCA emise de Allianz-Ţiriac.
„Prin oferirea acestor reduceri la poliţa Casa Direct ne propunem să fidelizăm clienţii Allianz-Ţiriac Asigurări, în particular pe cei care realizează achiziţii online. Considerăm că primele de asigurare a locuinţei Casa Direct sunt cu adevărat accesibile, inclusiv pentru clienţii cu venituri medii, oferind raportul optim între o acoperire completă, necesară oricărei locuinţe şi o primă accesibilă. Ne aşteptăm ca produsul să aibă succes, fiind simplu de achiziţionat, cu plata online şi, în acelaşi timp, flexibil din perspectiva acoperirilor oferite”, a declarat Bogdan Zamfirescu.