În prima etapă, Alexandrion va investi peste 40 de milioane de dolari pentru a transforma o clădire existentă într-o distilerie de 11.000 mp., cu un centru pentru turiști și săli de degustare. Proiectul, care va urma să fie dezvoltat de parcursul a cinci ani, va crea 102 noi locuri de muncă în New York și alte state. După finalizarea construcției, în anul 2020, noua distilerie va produce băuturi spirtoase premium, adaptate pieței din S.U.A., cum ar fi whisky, bourbon, gin, brandy și vodcă. Aceste produse vor fi distribuite în S.U.A., dar vor fi exportate și în cele 50 de țări în care Grupul distribuie în prezent portofoliul existent.
Compania a anunțat pentru prima dată intenția de a dezvolta distileria în State Unite ale Americii în iulie 2017. De atunci, Empire State Development (ESD), agenția de dezvoltare economică din New York, a colaborat îndeaproape cu Grupul Alexandrion pentru implementarea proiectului, oferind companiei facilități fiscale în valoare de 2,7 milioane dolari, prin intermediul Excelsior Jobs Program, un proiect local care încurajează companiile să se extindă sau să își mute afacerile în New York.
„Suntem încântați să colaborăm cu autoritățile locale într-un proiect atât amplu care va introduce Grupul Alexandrion pe piața americană. Avem oportunitatea de a ne folosi expertiza pentru a dezvolta noi produse adaptate consumatorilor din S.U.A”, a declarat Nawaf Salameh, Chairman Alexandrion Group. „Această investiție este o mișcare strategică care ne va permite să fim prezenți în Statele Unite și să folosim această poziție ca punct de plecare pentru exporturi în restul lumii. Suntem convinși că acest parteneriat va avea succes, cu beneficii importante atât pentru Grupul Alexandrion, cât și pentru comunitatea locală din statul New York”, a adăugat Chairman Alexandrion Group.
”Hudson Valley se dezvoltă rapid în capitala națională a producției de băuturi spirtoase, având toate ingredientele necesare pentru a sprijini producătorii de toate dimensiunile – resurse naturale din abundență, forță de muncă calificată și turiști din întreaga lume. Urăm un bun venit călduros Grupului Alexandrion în Hudson Valley pentru a-și construi prima distilerie americană și așteptăm cu nerăbdare dezvoltarea sa în regiune”, a declarat Howard Zemsky, președinte, CEO și comisar ESD.
De-a lungul anilor, proiectul va avea un impact pozitiv în comunitatea locală, prin crearea a sute de noi locuri de muncă și atragerea turiștilor din întreaga lume care vor dori să facă cunoștință cu procesul de producție din distilerie și să deguste aromele unice din camerele dedicate.

Înființat în 1994, Alexandrion Group are două unități de producție în România, în Rădăuți, județul Suceava, și Ploiești, județul Prahova, precum și birouri și filiale în Cipru, Brazilia, Grecia și SUA. Pe lângă producția de băuturi spirtoase și vinuri, grupul activează, pe piața românească, în sectoarele materialelor de construcții, imobiliar, agricol și în turism.
Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000.