"Solicit în mod public Consiliului Naţional al Audiovizualului să impiedice difuzarea imaginilor ce încalcă demnitatea umană, dreptul la propria imagine şi protecţia minorilor şi să sancţioneze drastic televiziunile care le-au propagat. Marţi seară o tânără şi-a pierdut viaţa după ce a fost împinsă în faţa unei garnituri de metrou. Majoritatea televiziunilor din România au difuzat chiar ore întregi, în buclă, imaginile producerii crimei. Se pare că goana după rating şi obţinerea de profituri sunt mult mai importante decât interesul public ori limita decenţei", a scris fostul ministru al Culturii, pe Facebook. 

El subliniază că CNA este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi trebuie să monitorizeze şi să sancţioneze "cu celeritate" televiziunile care încalcă legea şi drepturile cetăţenilor. 

"În calitate de senator USR, membru în Comisia pentru Cultură şi Media, cer în mod public atât preşedintelui CNA, Laura Corina Georgescu, cât şi celorlalţi membri ai Consiliului care au uitat de ce au fost numiţi în aceste funcţii, să-şi facă datoria. A doua zi după difuzarea incidentului, am văzut noi cazuri de agresiune şi violenţă, tot în mijloacele de transport în comun. E un fapt ştiut că difuzarea cotinuă a actelor de violenţă propagă violenţa în societate, alimentând imaginaţia persoanelor instabile psihic. În situaţii ca aceasta, atât instituţiile statului cât şi entităţile private trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru acţiunile lor. Da, pentru că acele cazuri ce au urmat a doua zi ('copycat crimes'), se datorează parţial cel puţin, şi modului catastrofic al televiziunilor de a prezenta tragedia", adăugă senatorul. 

Alexandrescu pledează pentru promovarea şi apărarea unor modelele culturale, artistice şi umane, subliniind că în cazul în care membri CNA nu îşi fac datoria, trebuie să îşi dea demisia. 

"Dacă nu sunteţi în stare să vă faceţi treaba pentru care sunteţi plătiţi, sunt sigur că în România se găsesc 11 persoane care pot decide, în locul dvs., în spiritul şi litera legii şi normelor ce reglementează audiovizualul românesc", precizează el. 

Fostul ministru oferă spre exemplificare cazul francez, unde mai multe instituţii de presă au decis să "boicoteze" persoanele ce au comis fapte de terorism, nepublicând imagini cu feţele lor şi neprecizând numele lor. 

"Aceasta deoarece toate acele persoane sperau ca exact asta să se întâmple, să ajungă 'celebre'. În acele momente grave, mass-media din Franţa şi-au înţeles rolul şi au preferat responsabilitatea, în locul profitului facil. În mod evident, această autoreglementare responsabilă lipseşte în România, iar CNA trebuie să ia act de această realitate şi să îşi asume un rol şi o intervenţie activă. Pasivitatea CNA în astfel de împrejurări este inacceptabilă şi devine un factor de agravare a nesiguranţei cetăţeanului", conchide Alexandrescu.

 AGERPRES


Te-ar putea interesa și: