Românii fac orice ca să câștige un ban în plus. Ei nu știu însă că dacă vor fi prinși riscă să scoată din buzunar mai mult decât au încasat.

Este vorba despre acei români care își vând tichetele de vacanță, masă, creșă. În acest moemnt, s-a observat că pe site-urile de vânzări sunt nenumărate anunțurile în care românii își vând astfel de tichete.
Suma care se cere pentru voucherele de vacanță este și cu 400 de lei mai mici decât valoare lor, conform jurnaliștilor de la dcbussines.

Legea spune clar că toți angajații de la stat primesc vouchere de vacanță în valoare de 1450 lei care se pot utiliza numai în baza buletinului de identitate.

Tot potrivit legislației în vigoare, se interzice și pedepsește comercializarea voucherelor de vacanță.

Tichetele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate.
Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

Te-ar putea interesa și: