Alertă pentru sute de mii de români! Se dau amenzi de 500 de lei dacă faceţi asta! Pedepsele minime au crescut de 10 ori
Alertă! Amenzile pentru aceste nereguli au crescut de 10 ori! Sute de mii de oameni riscă să scoată din buzunare câte 500 de lei în cazul în care fac asta! Nu este de glumă, primarul a făcut anunţul recent.
Primăria Sectorului 2 a supus dezbaterii publice un proiect privind stabilirea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii, cele mai importante modificări aduse reprezentând majorarea amenzilor minime de la 50 la 500 de lei pentru persoanele fizice care aruncă gunoaie pe jos şi obligarea proprietarilor să anunţe poliţia locală atunci când îşi renovează apartamentele.
Viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a precizat pentru Agerpres că majorarea valorii minime a amenzilor a fost determinată de dorinţa de a-i sancţiona pe cei care aruncă pe stradă gunoi menajer.
„Amenzile sunt limitate prin anumite acte normative, de la nivel naţional sau de la nivelul Capitalei. Noi vrem să majorăm amenzile minime, deoarece există acea prevedere conform căreia orice amendă primeşti poţi să plăteşti în 15 zile jumătate din minim. Deci, degeaba iei o amendă de 2.000 de lei dacă poţi să plăteşti jumătate din minim, adică 50 de lei. Şi atunci am majorat minimumul amenzilor ca să nu mai aibă această posibilitate de scăpare cei care fac lucruri grave, cum ar fi aruncarea gunoiului pe stradă”, a spus el.
Astfel, proiectul prevede amenzi de la 500 la 1.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 1.500 la 2.500 de lei pentru persoanele juridice
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





