Alertă Moțiunea de cenzură nu mai are nicio șansă! Opoziția va lua bătaie în Parlament: Anunț bombă pentru Klaus Iohannis

Alertă Moțiunea de cenzură nu mai are nicio șansă! Opoziția va lua bătaie în Parlament: Anunț bombă pentru Klaus Iohannis
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 17 iunie 2019, 21:45

Anunț bombă cu doar câteva ore înaintea moțiunii de cenzură. Aceasta este ca și picată. Opoziția va lua bătaie în Parlament. O spune fostul președinte, Traian Băsescu. Mai mult, acesta are un mesaj clar și pentru șeful statului, Klaus Iohannis.

Fostul președinte Traian Băsescu detonează bomba. Acesta a anunțat că nu există un plan comun al opoziției pentru a învinge în alegeri, însă este convins că „nevoia îi va strânge” pe cei din opoziție. Pe de altă parte, liderul PMP spune că la alegerile prezidențiale nu va exista o problemă pentru președintele Klaus Iohannis, pentru că PSD nu are ce candidat să-i opună. Noul PSD nu există și nici n-are cine să-l reformeze, a opinat fostul șef al statului.

„Plan comun nu există în opoziție, dar foarte probabil îi va strânge nevoia, ca și pe mine, iar soluția e să bată PSD la locale și apoi la legislative, pentru că la prezidențiale nu cred că există o problemă. PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis în momentul de față”, afirmă senatorul Traian Băsescu.

„De multe a fost acuzat președintele și eu sunt de acord că a avut reacții de multe ori prea întârziate, iar uneori înfruntând Constituția cu acele gândiri îndelungi la remanieri, nu cred că e în spiritul Constituției, dar are un mare merit: pe o nebunie declanșată de PSD, care era critic – și este și acum – la adresa Uniunii Europene, a NATO și care dădea impresia că se învârte către Răsărit, președintele Iohannis a ținut consecvent, fără nicio ezitare, drumul spre Vest”, a arătat fostul șef al statului.

El a mai spus că moțiunea de cenzură nu va trece, marți, ceea ce va întări alianța de la guvernare, dar a subliniat că liberalii trebuiau să o depună, pentru că altfel „erau penibili”. „Nu va trece moțiunea, însă opoziția nu avea ce să facă. Tema președintelui PNL în campania internă a fost Jos Dragnea, Jos PSD, or, dacă nu depuneau o moțiune de cenzură, erau penibili. Au depus-o, dar din păcate nu va trece. Va fi un motiv de consolidare a zdruncinatului PSD și ALDE. Vor spune la vot – suntem puternici, nu putem fi dați jos”, a declarat Traian Băsescu, luni seară, la Digi 24.

Pe de altă parte, fostul președinte este deranjat de abordarea PNL de a negocia individual cu oameni din PSD pentru moțiunea de cenzură, în contextul în care partidul blama astfel de practici în trecut. „Pe mine mă deranjează chestia asta cu negociem individual cu oameni din PSD. Exact ce afișăm ca opoziție noi nu luăm parlamentari de la putere, exact aia facem. Ce e cu sesiunea asta de mercato de parlamentari? Acuzăm orice altfel de acțiune de genul acesta, dar acum e bună. Datorită modului cum s-a desfășurat campania pe tema jos PSD, PNL nu avea ce să facă, trebuia să depună o moțiune pentru că altfel se descalifica în fața propriului electoral”, a explicat Traian Băsescu.

Ludovic Orban a declarat, joi, că șansele moțiunii de cenzură de a fi adoptată în Parlament sunt mai mari decât la restul demersurilor făcute de la începutul legislaturii, în 2016. Președintele PNL a precizat că opoziția are în prezent circa 215, din necesarul de 233 de voturi. Liderul liberal a adăugat că negocierile individuale vor continua până în ultima zi.

Camera Deputaților și Senatul vor dezbate și vota, marți, în plen reunit, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură prin care partidele de opoziție vor demiterea Guvernului Dăncilă.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.