Alertă meteo de la ANM! Vin vijeliile în 13 județe. Va fi prăpăd

Alertă meteo de la ANM! Vin vijeliile în 13 județe. Va fi prăpăd
Publicat de Valentina Drăgoi la 29 august 2021, 10:04

Anunț de ultimă oră de la ANM. Vremea o ia razna din nou, iar ploile vor face ravagii. A fost emis un cod galben, dar și unul portocaliu de instabilitate atmosferică valabil în următoarele ore în aproape toată țara. Despre ce zone este vorba?

ANM vine cu precizări de ultimă oră. Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti, valabil până duminică seară la ora 23:00.

În același timp, de la ora 15.00, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente pentru 10 judeţe şi în zona de munte a altor trei, mai spun meteorologii.

În ceea ce privește codul galben. ANM anunță că va fi prezentă o instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate.

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25…35 l/mp şi local 40…50 l/mp”, precizează meteorologii.

Codul portocaliu pe de altă prte va fi valabil până duminică la ora 18.00, când sunt așteptate furtuni, dar și ploi abundente. Zonele vizate de această avertizare sunt  judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Sibiu, Covasna şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba şi Buzău va ploua abundent şi îndeosebi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 50…90 l/mp.

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Vremea va continua să fie haotică și în următoarele săptămâni. Potrivit ANM, în săptămâna 30.08.2021 – 06.09.2021, temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Același lucru este valabil și pentru săptămâna 06.09.2021 – 13.09.2021, când temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.

În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 13.09.2021 – 20.09.2021 vremea se apropie de normal. Temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, iar regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.