Alertă meteo de la ANM. Cod Roșu de furtuni și inundații

Conform avertizării de Cod Roșu, în județele Constanța, Călărași și Ialomița sunt așteptate ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se pot înregistra cantități de apă cuprinse între 110 și 120 l/mp. Avertizarea este valabilă de marți, de la ora 21.00, până miercuri, la ora 23.00.

În același interval, este valabilă și o avertizare de Cod Galben. În centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul și sudul Olteniei, precum și în vestul Carpaților Meridionali, se vor înregistra ploi semnificative, cu acumulări de 25–30 l/mp, iar izolat până la 40–50 l/mp.

În județele Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Ilfov și în municipiul București, vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 50 și 70 km/h.

De asemenea, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, sunt prognozate ninsori viscolite, cu rafale de 60–90 km/h și depuneri de strat de zăpadă cu grosimi între 10 și 30 cm.

Marți, până la ora 21.00, este valabilă o altă avertizare de Cod Galben. Potrivit acesteia, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei și în zona Carpaților de Curbură sunt așteptate ploi însemnate cantitativ, cu acumulări de 25–30 l/mp, iar izolat până la 40–50 l/mp.

Pe parcursul zilei de marți, în județele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și pe litoral, vântul va prezenta intensificări, cu rafale cuprinse între 50 și 70 km/h.

Meteorologii au emis și o informare meteo valabilă până joi, la ora 10.00, pentru întreaga țară. Aceasta vizează precipitații importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1700 m și o răcire accentuată a vremii.

Avertizare de Cod Roșu de inundații

Hidrologii au emis o avertizare de Cod Roșu de inundații valabilă de marți pentru râurile din județul Constanța. În alte județe sunt în vigoare avertizări de Cod Portocaliu și Cod Galben.

Avertizarea de Cod Roșu se aplică de marți, de la ora 21.00, până miercuri, la ora 24.00, pe râurile din județul Constanța.

O avertizare de Cod Portocaliu vizează râurile din bazinele hidrografice:

Călmățui (județele Olt și Teleorman)
Vedea (județele Argeș, Olt și Teleorman)
Argeș (județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman și Ilfov)
Ialomița (județele Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița și Buzău)
Călmățui (județele Buzău și Brăila)
Buzău (județele Buzău, Prahova și Brăila)
Râmnicu Sărat (județele Buzău și Vrancea)
Putna (județul Vrancea)
Siret și Prut (județul Galați)
râurile din județul Tulcea
Avertizarea de Cod Portocaliu este valabilă de marți, de la ora 21.00, până miercuri, la ora 24.00.

O avertizare de Cod Galben este în vigoare de luni, de la ora 21.00, până joi, la ora 12.00, pentru râurile din bazinele hidrografice:

Ialomița (județele Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița și Buzău)
Călmățui (județele Buzău și Brăila)
Buzău (județele Brașov, Covasna, Buzău, Prahova și Brăila)
Râmnicu Sărat (județele Buzău și Vrancea)
Putna (județul Vrancea)
Trotuș (județele Bacău, Neamț, Harghita, Covasna și Vrancea)
Siret (județele Bacău, Vrancea și Galați)
Bârlad (județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Vrancea și Galați)
Prut (județele Vaslui și Galați)
râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea)
De asemenea, hidrologii au emis o altă avertizare de Cod Galben, valabilă de marți, de la ora 18.00, până joi, la ora 12.00, pentru râurile din bazinele hidrografice:

Desnățui (județele Mehedinți și Dolj)
Jiu (județele Mehedinți și Dolj)
Olt (județele Covasna, Brașov, Harghita, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Olt, Gorj și Dolj)
Călmățui (județele Olt și Teleorman)
Vedea (județele Argeș, Olt și Teleorman)
Argeș (județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman și Ilfov)