Autoritățile le cer oamenilor să respecte măsurile de prevenție în perioada avertizării. Este indicat să se evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate ușor, precum și a imobilelor aflate încă în construcție.
Activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime trebuie sistate
Activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime trebuie sistate, iar ferestrele locuințelor și ale altor construcții trebuie menținute închise. De asemenea, se recomandă evitarea atingerii stâlpilor și a conductorilor de electricitate care ar putea cădea la pământ.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), între 2 și 4 octombrie vremea se va răci semnificativ la nivel național. Sudul și estul țării vor fi cele mai afectate de ploile abundente și vântul puternic. Începând de joi dimineață, ploile s-au extins din sud-vest către întreaga țară, cu cantități de apă ce pot depăși local 70-90 l/mp.
Meteorologii au emis mai multe avertizări pentru perioada 2-3 octombrie. Un cod galben vizează vestul Munteniei și sudul Banatului, unde sunt prognozate precipitații de 25-50 l/mp. În același timp, județele Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea și Gorj se află sub cod portocaliu de ploi, cu acumulări de 50-70 l/mp.
Vântul va fi puternic în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei și sudul Moldovei, unde rafalele vor ajunge la 50-70 km/h. În Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov, București și pe litoral, viteza vântului va depăși 70 km/h, conform avertizărilor de cod portocaliu.

Condițiile meteo se complică și mai mult în zonele montane înalte
În zonele montane înalte, condițiile meteo se complică și mai mult. În Carpații Meridionali și de Curbură, stratul de zăpadă va ajunge la 10-20 cm. În județele Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba și Sibiu se vor acumula cantități mai mari, de 30-40 cm.
„Vă recomandăm să respectați următoarele măsuri preventive:
– evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
– sistați activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime;
– închideți ferestrele locuinţelor şi altor categorii de construcţii;
– nu atingeți stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
ISU B-IF a emis informări pentru populație prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale”, a transmis site-ul Fii Pregătit.