În urma reclamaţiilor făcute de consumatori, inspectorii ANPC au mers în control la două magazine din Corbeanca, judeţul Ilfov, care aparţin Mega Image. Cei de la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov au descoperit acolo o serie de nereguli, pentru care au amendat Mega Image cu 55.000 de lei.

Şeful ANPC, Horia-Miron Constantinescu, a dispus în data de 4 septembrie 2019 un control operativ la doua magazine aparţinând SC Mega Image SRL din localitatea Corbeanca, judeţul Ilfov, în urma unor sesizări primite din partea consumatorilor. În urma verificărilor s-a constatat că 172 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 1.155 lei, respectiv peşte refrigerat, carne de pasăre rotisată, mălai, făina, orez, biscuiţi, ciocolată, pastă de roşii, crema de cacao, erau păstrate la temperaturi contrare prevederilor legale sau a celor stabilite de producători.

De asemenea, 2.154 litri apă pentru consum, băuturi răcoritoare, bere, în valoare de 9.875 lei, erau depozitate la temperatura mediului ambiant, respectiv la circa 30 de grade Celsius, sub incidenţa directă a razelor solare, în curtea unuia dintre magazine, iar 6 kilograme de carne şi preparate din carne, în valoare de 115 lei, se comercializau fără elemente de identificare.

Nu în ultimul rând, un kilogram de salată de sfeclă roşie, în valoare de 27 de lei, avea data limită de consum depăşită din 27 august 2019, iar 60 litri de băuturi răcoritoare, în valoare de 800 lei, se aflau la comercializare fără a avea traducerea în limba română a informaţiilor tipărite de producători pe etichete.

„Ca urmare a deficienţelor constatate au fost aplicate 5 amenzi contravenţionale în valoare totală de 55.000 lei”, spun reprezentanţii ANPC.

Comisarii Autorităţii au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor păstrate în condiţii neconforme, a celor comercializate fără elemente de identificare şi cu data limită de consum depăşită, precum şi oprirea temporară de la comercializare a celor cu deficienţe de informare.

 

Te-ar putea interesa și: