Alertă în România. A fost găsit mort în celulă. Autoritățile nu vor să spună despre cine este vorba

Alertă în România. A fost găsit mort în celulă. Autoritățile nu vor să spună despre cine este vorba

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Claudiu Popa la 19 iunie 2021, 15:45

Alertă într-un penitenciar din România, după un deținut a fost găsit decedat în celulă. Cu toate că vestea decesului a fost dată, încă nu se știe care este de fapt identitatea celui care a murit, nici măcar vârsta.

Un deţinut fost găsit decedat, sâmbătă dimineața, într-o celulă a Penitenciarului Gherla. Acesta a fost în evidenţa cabinetului medical al unităţii cu o serie de afecţiuni, sub tratament, transmite Agerpres. Totuși, acestea au fost singurele informații oferite, iar identiatea celui decedat nu este cunoscută.

Anunțul Penitenciarului privind decesul deținutului

„Vă informăm că, în data de 19.06.2021, în jurul orei 7,30, cu ocazia efectuării apelului de dimineaţă, personalul Penitenciarului Gherla a constatat că o persoană privată de libertate nu prezintă semne vitale.

De îndată, a fost alertat personalul medical propriu, concomitent cu solicitarea, prin apel 112, a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul persoanei a fost declarat la ora 08,40.

Precizăm că persoana privată de libertate se afla în evidenţa cabinetului medical al unităţii cu o serie de afecţiuni pentru care i se administra tratament”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Gherla remis sâmbătă dimineața.

Conform sursei citate, în conformitate cu prevederile legale, evenimentul a fost notificat familiei persoanei decedate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, Poliţiei Municipiului Gherla şi IML Cluj.

Penitenciarul Gherla, locul unei tentative de evadare acum doi ani

Un deţinut condamnat la închisoare pe viață a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla acum doi ani, scobind peretele, dar a fost prins. O echipă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se află la Penitenciarul Gherla pentru a cerceta cazul.

„Deținutul condamnat la închisoare pe viață își savârsea pedeapsa la penitenciarul din Gherla pentru 4 crime, două în penitenciar, 2 în afară. Gaura în peretele celulei o săpa în timp ce dădea televizorul la maximum, astfel încât să nu fie descoperit. În camera să mai aflau alți 2 deținuți, dar de frică nu i-au dat fapta în vileag și nu au spus agenților supraveghetori de pe secție”, a declarat Cosmin Dorobanțu, lider sindical FSANP, pentru Digi24.

„Prin activităţi operativ-informative specifice, angajaţii Penitenciarului Gherla au identificat persoana condamnată care, prin utilizarea unui obiect ascuţit improvizat, a încercat perforarea peretelui camerei de deţinere. Subliniem faptul că tentativa s-a concretizat într-o scobitură în peretele camerei”

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.