Alegeri europene: Stânga radicală greacă Syriza crede că are şanse de succes
Partidul Syriza (stânga radicală), primul partid al opoziţiei din Grecia, este în măsură să câştige alegerile europene şi pe cele locale din luna mai, care vor servi drept ‘referendum’ împotriva guvernului de coaliţie al conservatorilor şi socialiştilor şi împotriva politicii de austeritate, a declarat sâmbătă liderul Syriza, Alexis Tsipras, citat de AFP.
'Revenirea la care visăm şi pentru care ne-am bătut este la îndemâna noastră', a declarat Alexis Tsipras, în cadrul unui discurs în faţa conducerii partidului său.
'Ora socotelilor' a venit pentru 'un sistem politic uzat şi o elită economică coruptă care au împins ţara şi poporul spre tragedia de azi', a adăugat el.
Alegerile europene din luna mai, în paralel cu cele municipale şi regionale în Grecia, vor fi 'un adevărat referendum împotriva unui guvern al politicii de austeritate şi al subordonării', a asigurat liderul Syriza, căruia sondajele îi acordă un uşor avans în faţa conservatorilor de la putere.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





