Alarma de gradul zero: scad preturile pe pietele mondiale

Ceea ce ii determina pe economisti sa traga un semnal de alarma este amestecul exploziv dintre deflatie si cresterea gradului de indatorare a companiilor si consumatorilor individuali. Fenomenul, ale carui semne sunt deja vizibile, s-a petrecut si in 1930, tragand in cele din urma intreaga economie mondiala in vartejul celei mai mari crize din istorie.Deflatia nu este un lucru neaparat rau. Daca reducerea preturilor rezulta dintr-o crestere rapida a productivitatii, asa cum s-a intamplat in seco

Ceea ce ii determina pe economisti sa traga un semnal de alarma este amestecul exploziv dintre deflatie si cresterea gradului de indatorare a companiilor si consumatorilor individuali. Fenomenul, ale carui semne sunt deja vizibile, s-a petrecut si in 1930, tragand in cele din urma intreaga economie mondiala in vartejul celei mai mari crize din istorie.
Deflatia nu este un lucru neaparat rau. Daca reducerea preturilor rezulta dintr-o crestere rapida a productivitatii, asa cum s-a intamplat in secolul al XIX-lea, aceasta poate fi suportul unei cresteri economice solide. Dezvoltarea IT in zilele noastre genereaza o deflatie pozitiva, de asemenea. In cea mai mare parte insa, scaderea preturilor la care asistam acum se datoreaza prabusirii cererii pe piete, combinata cu un exces de capacitate de productie. Este exact reteta crizei din 1929-1933. Deflatia devine deosebit de periculoasa atunci cand economia este inglodata in datorii, iar datoriile acumulate de companiile din tarile dezvoltate depasesc cu mult nivelul inregistrat in 1930.

Dupa sase recesiuni, sectorul serviciilor bate in retragere

Scaderea preturilor face ca valoarea reala a debitelor sa creasca, datornicii fiind tot mai mult presati sa-si limiteze drastic cheltuielile si sa-si vanda activele pentru a nu intra in incapacitate de plata. Bancile centrale nu pot usura prea mult soarta datornicilor, de vreme ce nici nu pot institui dobanzi real negative din pricina deflatiei, nici nu pot cobori dobanzile nominale sub zero.
Pe o piata in cadere, companiile nu pot creste preturile ca sa-si asigure profiturile de care au nevoie pentru a gestiona problema debitelor. Reducerea costurilor conduce, in mod paradoxal, la cresterea datoriilor. Diminuarea salariilor sau desfiintarea unor locuri de munca are drept unic rezultat in piata o scadere a cererii, a vanzarilor, a profiturilor, si, in final, o presiune teribila si continua asupra preturilor in sens deflationist.
Ca si in 1930, in economia americana se acumuleaza semnele unei crize. Pe de o parte, preturile la opt dintre dintre cele 16 principale categorii de produse de pe piata americana, de la confectii la automobile, sunt in regres fata de nivelurile anului precedent. Cele mai mari scaderi de preturi se inregistreaza la bunurile de folosinta indelungata, ceea ce indeamna consumatorii sa contracteze tot mai mari imprumuturi pentru noi achizitii de case, automobile si bunuri de lux. Pe de alta parte, investitiile sunt in regres evident, situatia financiara a companiilor fiind agravata de imprumuturile contractate in deceniul trecut.
In 2001, indicele preturilor a crescut cu numai 1,1%, cea mai redusa rata din ultimii 40 de ani inregistrata in economia SUA. Doar ponderea foarte ridicata a serviciilor, mult mai mare decat in 1930, au impiedicat-o pana acum sa intre pe panta deflationista. In general, preturile serviciilor sunt mult mai rezistente, pentru ca incorporeaza mai multa munca, iar salariile sunt ultimele care se prabusesc. Din pacate, capacitatea sectorului serviciilor de a contrabalansa riscul deflatiei este tot mai indoielnica. Economistii de la Morgan Stanley observa ca ponderea serviciilor s-a restrans in ultimele 20 de luni, spre deosebire de precedentele sase recesiuni, cand crescuse de fiecare data.
Companiile americane, cu exceptia celor din domeniul financiar, sufera deja de pe urma deflatiei, preturile reale (deflatate) la care au vandut in 2001 fiind in scadere pentru prima data de la al doilea razboi mondial incoace.
Atata vreme cat in economia mondiala – de la industria manufacturiera la telecomuri si de la companiile aeriene la banci – va continua sa existe un exces de capacitate, presiunea dezinflationista nu va slabi. O masura benefica ar fi interventia asupra ecartului PIB-ului, adica asupra diferentei dintre PIB-ul potential si PIB-ul realizat. Atunci cand ecartul este negativ (PIB-ul realizat este mai mic decat cel potential), inflatia tinde sa se reduca.
O alta masura posibila este interventia bancilor centrale asupra ratei dobanzii. Federal Reserve este pregatita sa opereze a 12-a ajustare de la declansarea recesiunii, in 2000, dar marja de manevra pe care i-o lasa actualul nivel al dobanzii (1,75%) este extrem de restransa.

Germania, prizoniera pactului economic de stabilitate al UE

Intr-o situatie inca si mai vulnerabila se afla Japonia si unele dintre tarile Europei Occidentale, in special Germania. Daca pentru Tokio deflatia a fost si pare sa ramana o politica, unica in istoria economiei postbelice, Berlinul este practic lipsit, in virtutea pactului de stabilitate si dezvoltare adoptat de tarile UE, de sansa de a adopta politici monetare si fiscale proprii cu care sa raspunda dificultatilor cu care se confrunta.
Germania ar avea nevoie acum de o ajustare a dobanzii de la 3,25%, cat este nivelul impus de Banca Centrala Europeana (BCE), la 2%. BCE nu are in vedere o reducere atat de drastica si, oricum, si-a propus sa nu intervina decat atunci cand indicele preturilor va scadea sub 2%. Pentru Germania, o astfel de masura ar fi tardiva si insuficienta, in conditiile in care preturile produselor ei (mai putin alimentele si energia) s-au situat constant in ultimii trei ani cu 0,6% sub inflatia zonei euro, ajungand in prezent la o diferenta de 1,1%. Cum insa dobanda nominala este aceeasi in toata zona monetara europeana, rezulta ca dobanda reala in Germania este mai ridicata, iar cresterea economica, mai redusa. Ecartul PIB-ului economiei germane inregistreaza in acest moment un deficit de 2,5%, cota depasita in sens negativ doar de bolnava economie nipona. Una peste alta, potrivit Deutsche Bank, cresterea economica va fi in acest an de numai 0,1% si de 0,6% in 2003, ceea ce pune Germania pe prima pozitie in topul celor mai amenintate economii de riscul de a urma Japoniei pe calea deflatiei.