Ajutor de la UE pentru România! Cum vrea să salveze un ministru afacerile românilor
România trece printr-o criză imensă datorită pandemiei de coronavirus. Acum se cere ajutor imediat de la UE pentru a se salva mai multe afaceri importante. Un ministru important a început demersurile.
România va solicita Comisiei Europene aprobarea în vederea folosirii sumei de 27 de milioane de euro rămase neaccesate de sectorul vitivinicol şi utilizarea acestor bani sub formă de scheme de ajutor celor afectaţi de pandemia de coronavirus din acest domeniu, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul unei vizite efectuate în judeţul Alba.
„Sectorul viticultură a fost foarte afectat, pentru că mare parte din produsele lor se duc spre ceea ce înseamnă HORECA (…). Am comunicat Comisiei să putem utiliza cele 27 de milioane de euro ca schemă de sprijin pentru toţi cei din sectorul vitivinicol. La nivel european, încă nu este acceptată această formă de sprijin (…). Vrem să utilizăm bani care au fost dedicaţi sectorului vitivinicol românesc şi pe care îi avem necheltuiţi, 27 de milioane de euro, şi insistăm să-i putem utiliza pe aceştia pentru a-i sprijini pe toţi cei care activează în sectorul vitivinicol”, a afirmat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.
Acesta a mai spus că va participa luni, de la ora 11,00, la o videoconferinţă cu miniştrii Agriculturii din ţările UE, când va relua acest subiect. Adrian Oros a adăugat că în data de 18 iunie va discuta şi cu ministrul agriculturii, Julia Klöckner, din Germania, ţară care va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului UE. „O să discutăm concret care sunt priorităţile pe perioada Preşedinţiei Germaniei”, a precizat ministrul Adrian Oros.
Ministrul a mai spus că România are la dispoziţie 80 de milioane de euro care au rămas neaccesate din fondurile europene, bani pe care Comisia Europeană permite să fie folosiţi şi care trebuie împărţiţi în sumă forfetară, până la 5.000 de euro pentru fermieri şi până la 50.000 de euro pentru procesatori.
Adrian Oros s-a întâlnit sâmbătă, la o sală de evenimente amplasate în apropiere de Alba Iulia, cu reprezentanţi ai agricultorilor din judeţ, precum şi cu conducerea structurilor din subordinea ministerului. După întâlnire, ministrul a efectuat o vizită la compania Transavia.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





