Pentru distribuirea acestui ajutor, ministrul Agriculturii pregăteşte un proiect de hotărâre de guvern. "Avem un proiect de hotărâre de guvern pentru distribuirea ajutoarelor sau compensaţiilor pentru sectoarele afectate de criză. Ca sume, sunt 8,73 milioane de euro pentru lapte şi sectorul produselor lactate şi 2,37 milioane de euro pentru sectorul de creştere a porcinelor. Pentru a primi subvenţiile respective producătorii trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA; să fie în activitate, să aibă încheiat un contract pe perioadă de minim 6 luni valabil la data depunerii solicitării cu un cumpărător, cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui iar producţia de lapte livrată de beneficiar să fie minim 5 tone", a declarat Irimescu. 

Potrivit ministrului Agriculturii, suma aferentă fiecărui producător se calculează de către APIA conform cotei individuale de livrări la data de 31 martie 2015. Sumele pe care le vor primi sunt de 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte de până în 20 tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte de până la 200 de tone inclusiv; 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone. 

În sectorul de creştere a porcinelor, ajutorul financiar se acordă crescătorilor de porcine care deţin ferme de porci la îngrăşat în exploataţii autorizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi înregistrate în Registrul Naţional şi au livrat şi clasificat porci în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015, inclusiv porcii obţinuţi din producţie proprie, sau ferme de reproducţie în exploataţii autorizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi înregistrate în Registrul Naţional. Compensaţiile se acordă în funcţie de efectivul mediu de scroafe şi/sau scrofiţe din perioada la data 1 ianuarie – 31 august 2015. 

"În principiu, suma alocată de 2,37 de milioane de euro s-a distribuit astfel: echivalent în lei la 2 milioane de euro la fermele de porci la îngrăşat şi echivalentul în lei 300.000 de euro pentru fermele de reproducţie", a afirmat Irimescu.