Ajută la negocierea secolului!

Ajută la negocierea secolului!
Publicat de Valentin Vioreanu la 16 iunie 2015, 10:44

Capital, împreună cu europarlamentarul Sorin Moisă, inițiatorul campaniei naționale de consultare privind Parteneriatului Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), invită reprezentanți ai companiilor implicate în activitatea de comerț și investiții pe relația cu Statele Unite ale Americii, dar și alte persoane interesate, să participe la acest amplu proces de consultare, în vederea identificării intereselor românești în această mega-negociere.

COMPLETEAZĂ CHESTIONARUL AICI

Consultarea de față este concepută exclusiv pentru a identifica interesele economiei românești în negocierea Parteneriatului Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP).

Prin completarea chestionarului vă dați acordul ca datele furnizate să fie utilizate şi stocate într-o bază de date, aceasta putând fi folosită de SC Editura Evenimentul si Capital SRL si de partenerii acesteia, conform legii 677/2001. Numar operator: 17695. Datele și informațiile obținute la nivel de companie nu vor fi făcute publice și nu vor fi folosite în niciun scop străin de campania de consultare, comercial, politic sau de orice altă natură. Datele și informațiile vor fi prelucrate și sintetizate pentru a crea documente de sinteză sectorială și națională, care vor fi prezentate negociatorilor TTIP, de către europarlamentarul Sorin Moisă. Cu cât veți oferi mai multe detalii, cu atât sporesc șansele de a identifica soluții prin TTIP.

Prima secțiune permite identificarea companiei, a produselor pe care aceasta le exportă sau dorește să le exporte. Următoarele trei secțiuni acoperă exporturile industriale, agricole și de servicii. Completați doar secțiunile care vă privesc, în funcție de specificul activității firmei dumneavoastră.

COMPLETEAZĂ CHESTIONARUL AICI

 

Citiţi mai multe detalii despre Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), în articolele de mai jos:

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.